Proiecția – „tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!”

Timp estimat pentru citire: 6 minute

„Există trei mari mistere ale lumii: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru sine însuşi”.

Avem nevoie de cineva pentru ca să ne cunoaștem pe noi înșine. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi, vom fi în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin ceața formată de proiecţia noastră.

Ce este proiecţia? Noţiunea de proiecţie a fost introdusă în psihologie de către Sigmund Freud, în 1894, în lucrarea „Psihonevrozele de apărare”. El utiliza conceptul de proiecţie pentru a explica diferite tulburări psihopatologice, ca fobiile sau paranoia. Astfel, Freud afirma că „proiecţia este o operaţie mentală prin care persoana expulzează din sine şi localizează în celălalt anumite calităţi, sentimente şi dorinţe pe care nu le cunoaşte despre sine sau refuză să le recunoască în sine însuşi”.

Cum se manifestă proiecţia în viaţa noastră?
1. În sfera relaţiilor interpersonale – relaţii de familie, de cuplu, prietenie, medic-pacient sau relaţia profesor-student. Orice întâlnire cu celălalt, mai ales dacă e încărcată emoţional, activează mecanismul proiecţiei. Fenomenul cel mai simplu apare atunci când te îndrăgosteşti – proiectezi asupra celuilalt însuşiri idealizate care formează un gen de aură în jurul persoanei iubite și astfel îl alegi ca fiind potrivit ție. De asemenea, alegerea persoanei iubite depinde și de relaţia cu proprii părinţi. De exemplu: un băiat, cu mama autoritară și dominantă, își va alege, ca surogat al mamei, o soţie dominatoare după schema copil-părinte.

Alt exemplu este în cazul în care medicul este investit cu o aură de vindecător, figura lui căpătând toate calităţile de omnipotenţă care derivă din anxietatea şi sentimentul de neajutorare al pacientului.

În relaţiile de cuplu, când e vorba de gelozie – devii gelos pe partener, atribuindu-i intenţii de infidelitate, atunci când tu însuţi, în subconștient, ai aceste tendinţe spre infidelitate.

2. În alegerea meseriei, a vocaţiei. Oamenii îşi aleg o anumită profesie, proiectând asupra acesteia tendinţe personale pe care speră să le fructifice sau măcar să le  socializeze (să le îmblînzească, dacă pot spune așa) în rolul profesional.

Ce meserii îşi aleg cei cu tendinţe agresive, dacă nu militari de carieră, criminalişti, măcelari, chirurgi, critici de artă? În cazul profesorilor, tendința de a domina este cea care se vrea a fi sublimată/îmblânzită.

3. La nivel macrosocial. Proiecţia este unul dintre mecanismele de bază care face posibilă manipularea oamenilor şi transformarea lor în mase ușor manevrabile de către clasele politice oportuniste. Fenomenul “țapului ispăşitor” în colectivităţi și grupuri: atunci când într-un grup lucrurile merg prost, vina este proiectată asupra unei victime, unui subgrup-victimă sau a unui grup rival. Proiecţia este responsabilă și de formarea miturilor, legendelor, stereotipurilor. 

Cum să-ți recunoști propriile proiecții?

Pentru a-ți recunoaşte proiecțiile, trebuie să descoperi și să accepţi acele părți ale tale pe care refuzi să le privești. Tot ceea ce crezi că e adevărat despre oamenii din jurul tău sau despre situaţiile în care te afli, oglindește, de fapt, povestea ta personală, slăbiciunile, viciile, defectele, traumele. Când înțelegi acest lucru, poți să te uiți cu atenție și detașare la fiecare situaţie dificilă din viață – și apoi să o schimbi, pornind din interiorul tău.

Văd, așadar, în ceilalţi, o reflecție a Sinelui meu ascuns. Pentru a-i schimba pe ceilalți nu trebuie decât să mă observ pe mine însumi, să mă privesc cu atenție, dar și indulgență, să recunosc și să accept latura mea ascunsă, pentru a putea lucra asupra ei în direcția schimbării.

Carl Gustave Jung numește aceste părți ascunse ale personalității umbra. Cât de conștient ești de umbra ta fizică? Dacă o căuți chiar acum, pe pământ sau pe masă de lucru, realizezi că e întotdeauna acolo, urmându-te oriunde, și totuși, rareori ești conștient de ea.

Când recunoști acele părți din tine care te fac să te simți jenat, nu mai faci pe nimeni responsabil pentru durerea sau fericirea ta. Doar atunci strălucești, cu lumina ta proprie, singurul lucru care nu face nicio umbră.

Umbrele sunt acele părți din noi care ne fac să ne considerăm nu îndeajuns de buni, nedoriți sau ratați, nedemni de a fi fericiți, iar proiecţia este mecanismul prin care învestim pe alții cu aceste trăsături nedorite. Proiecţia este mecanismul care parcă ne spune mereu: “Celălalt este problema, nicidecum eu!”.

Pe de altă parte, noi aruncăm și umbre pozitive. Spre exemplu, mulţi oameni care se simt nedoriți și nu-și pot recunoaște propria frumuseţe/valoare, îşi proiectează această umbră asupra actorilor de cinema, artiștilor, personalităților publice, etc. Îi admiră și în apreciază, adesea cu fanatism.

Proiectăm fiecare aspect al umbrei noastre asupra lumii – pozitivă sau negativă. Iar experiențele pe care le trăim în rezultat, nu fac decât să confirme, de fiecare dată, că avem dreptate. Dacă în adâncul nostru credem că suntem fără putere, fără talent și neatrăgători, atunci ni se va dovedi că avem dreptate. De asemenea, dacă suntem convinși că în noi se află multă poezie, grație și bunătate, atunci se vor ivi ocazii să scoatem aceste trăsături la lumină.

Atunci când recunoaștem că tot ceea ce exprimăm ca “nefiind noi” este o proiecţie a umbrei noastre, putem schimba lumea, însușindu-ne și asumându-ne umbra.

Cum funcționează legea proiecției?

Tu poţi să te vezi doar pe tine cu adevărat,
Tu poţi să te auzi doar pe tine cu adevărat,
Tu poţi să vorbeşti doar cu tine cu adevărat,
Tu poţi să te critici doar pe tine cu adevărat,
Tu poţi să te lauzi doar pe tine cu adevărat. 

De fiecare dată când spui cuvintele: ”tu eşti”, ”el este” sau ”ea este”, proiectezi ceva ce este al tău asupra celuilalt. Poţi spune: ”Tu eşti îngrozitor” pentru că vezi în celălalt, în mod inconştient, acea parte din tine care este îngrozitoare. Când spui: ”ea este naivă”, proiectezi propria naivitate asupra acelei persoane.

Dar poți spune și: ”Eşti minunat”, pentru că vezi ceva din propria-ţi frumuseţe în celălalt. Dacă spui altora că sunt inteligenţi, dar tu nu îţi accepţi propria inteligenţă, proiectezi inteligenţa ta în exterior, iar pe tine însuţi tinzi să te devalorizezi.

Când presupunem că altcineva simte la fel ca noi, aceasta este o proiecţie. ”Cred că te simţi îngrozitor” sau ”cred că te simţi minunat” reprezintă tot proiecţii. Tu transferi sentimentele și emoțiile tale asupra celuilalt.

”Nu ai simţul umorului”, înseamnă doar faptul că cealaltă persoană nu vede lucrurile la fel ca tine. Celălalt poate avea un simţ al umorului extraordinar, dar diferit. Tu, de fapt, faci comentarii la adresa ta.

Este mult mai confortabil să afirmăm că altcineva are trăsăturile pe care noi negăm că le-am deţine. Dacă îţi ascunzi ostilitatea şi o exprimi doar ca pe o supărare pasivă, vei proiecta ostilitate asupra celor din jurul tău şi îţi vei imagina că oamenii sunt agresivi, chiar dacă ei nu sunt. Îţi vei imagina selectiv atitudini de mânie sau de ameninţare acolo unde nu există astfel de intenţii. Cei care îşi proiectează mânia consideră că toată lumea vrea să le facă rău.

Proiectăm asupra altora și vulnerabilităţile, şi slăbiciunile noastre. O persoană, care este preocupată și mereu indignată de moralitatea altora, îşi proiectează de fapt propria imoralitate neconştientizată. Şeful, care îşi suspectează toţi angajaţii de înşelăciune, proiectează de fapt propria tendință spre înşelăciuni. Ca rezultat, el poate atrage oameni care îl înşeală. Soţia care îşi acuză soţul că o înşală, proiectează lipsa de încredere în propria relaţie sau tendința proprie spre infidelitate.

Dacă auzi cum cineva spune despre altcineva: ”este o femeie încăpăţânată”, gândeşte-te la încăpăţânarea persoanei care vorbeşte. O persoană care nu ar avea această calitate, nu ar vorbi aşa despre celălalt.

Din cauza că nu recunoaştem sau nu credem în propria frumuseţe, putere, valoare, proiectăm şi latura noastră frumoasă, bună, puternică şi charismatică asupra altora. De fiecare dată când gândeşti frumos despre alţi oameni, aminteşte-ţi că există ceva din acea calitate în tine, altfel, nu ai observat-o la ceilalţi.

Noi proiectăm iubirea noastră asupra celorlalţi, precum și amabilitatea noastră, generozitatea, bunătatea. O persoană cu o bunătate înnăscută, îşi va imagina că toată lumea din jur este bună. Oamenii generoşi se aşteaptă ca şi ceilalţi să fie la fel. Faptul că putem vedea propria strălucire amplificată şi reflectată în alţii, reprezintă o ocazie deosebită de a crește și a ne dezvolta.

În altă ordine de idei, când proiectezi o trăsătură de-a ta asupra altuia, eviţi să îţi asumi responsabilitatea pentru propriul sine. Majoritatea oamenilor nu realizează că ceea ce spun despre alţii, se regăseşte de fapt în ei înşişi. Aceasta este o manifestare puternică a negării.

În esență, proiecţia poate fi asociată cu un joc de ping-pong. Doi oameni strigă unul la celălalt, fiecare acuzându-l pe celălalt că a greşit, iar ceea ce se întâmplă, de fapt, este că amândoi proiectează pe celălalt mânie şi frică.

Expresia ”râde ciob de oală spartă” descrie foarte bine legea proiecţiei. Nimeni nu se vede pe sine ridicol. Însă, fiecare vede cât de ridicol este celălalt.

Proiecţia – un fenomen fascinant, despre care nu se învață la școală…

Întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie, care se vor acceptate și îmblînzite.

Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Proiectăm asupra altora propriile defecte, limitări, emoții nevalidate în copilărie și pe care nu ni le acceptăm. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant ne chinuim cu gânduri negative, în acelaşi timp îi terorizăm și pe cei din jurul nostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe noi înşine, distrugându-ne o parte din propria viaţă.

Toţi ceilalţi sunt o oglindă a ta şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.

Umbrele noastre sunt adesea ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le identificăm și, mai cu seamă, să ni le asumăm. Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de oameni, descoperă unde te asemeni lor! Și atunci când admirăm pe cineva, avem o deosebită ocazie de a ne cunoaște și redescoperi pe noi înşine.

Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o facem.

Referințe:

1. Debbie Ford, Partea întunecată a căutătorilor de lumină, Editura For You, Bucureşti, 2001.
2. Villoldo A., Cele patru introspecții. Puterea, înţelepciunea și harul Protectorului Pământului, Editura For You, Bucureşti, 2019.