Reziliența psihologică – cum și de ce să o dezvoltăm copiilor?

Timp estimat pentru citire: 8 minute

În anul care tocmai s-a încheiat, am realizat cu toții, o dată în plus, cît este de important să fii puternic din punct de vedere emoțional, să poți să faci față stresului continuu și să găsești modalități de adaptare la situaţii care par să fie fără ieșire. Cu atât mai mult, am conștientizat importanța dezvoltării acestor abilități la copii. Din fericire, pentru mulți dintre noi, reziliența psihologică e cea care ne-a ajutat să putem vedea parte plină a paharului, să întrezărim lucrurile pozitive din haosul în care ne-am pomenit și să continuăm să ne bucurăm de viață în ciuda tuturor relelor și obstacolelor.

Ce este reziliența psihologică?

Reziliența este abilitatea de a face față unei situații dificile/neplăcute și de a reveni la starea emoțională inițială. Este, de asemenea, capacitatea de a te adapta la contexte dificile pe care nu le poți schimba, rămânând calm și optimist.

O persoană rezilientă percepe situațiile dificile ca pe niște provocări și ocazii de învățare/creștere, din care va ieși mai puternică, mai abilă. Totodată, o persoană cu reziliență psihologică e mereu pregătită să caute oportunități, să-şi asume riscuri rezonabile și să accepte eventuale eșecuri.

A fi rezilient nu înseamnă să nu mai trăiești momente grele (eșecuri, suferințe, traume, tragedii, accidente), ci, pur și simplu, îți permite să nu rămâi neputincios și blocat în fața lor. Simți furie, supărare, dezamăgire, tristețe, însă nu lași ca aceste stări și sentimente să devină „cronice” și să te oprească în loc. În acest sens, reziliența te poate feri de dificultăți psihologice, precum depresia și anxietatea generalizată.

Reziliența psihologică nu este un atribut pe care oamenii îl au sau nu, nu este o trăsătură înnăscută de personalitate, ci este o abilitate care se poate dezvolta prin antrenament, de la vârsta copilăriei. Iar acest lucru e minunat!

Componentele rezilienței psihologice sunt:

Respectul față de sine se formează în momentul în care părinții stabilesc o serie de standarde pentru comportamentul copilului, pe care acesta poate și, respectiv, le atinge. Dacă un copil se respectă pe sine, va considera că este o persoană demnă de respectul celorlalți. Această convingere îl va proteja, bineînțeles, de situații și comportamente de risc. Drept urmare, va fi mai puțin vulnerabil în faţa situațiilor dificile.

Empatia, respectul față de alții, generozitatea, onestitatea și cooperarea sunt valori ce presupun manifestarea grijii față de cei care au nevoie de sprijin, o atitudine deschisă și prietenoasă față de ceilalți. Dacă părintele îi arată copilului că îl iubește și îl respectă, este foarte probabil ca și el să se manifeste la fel în relație cu sine și cu cei din jur.

Abilitățile sociale – abilitatea copilului de a-și face prieteni și de a menține relațiile de prietenie, de a rezolva un conflict, de a coopera și de a lucra în echipă.

O gândire realistă, rațională și optimistă, centrată spre găsirea soluțiilor care să permită depășirea dificultăților, chiar dacă lucrurile merg mai puțin bine. Și aici un rol important îl deține părintele. Spre exemplu, când copilul este supărat, părintele îl poate ajuta, punând lucrurile într-o perspectivă realistă, prin intermediul întrebărilor de genul: ”contează chiar atât de mult ce s-a întâmplat, chiar merită să te superi pentru asta? Pe o scală de la 1 la 10, cât de rău este în realitate?”. Simțul umorului, de asemenea, îl poate ajuta pe copil să aibă o perspectivă realistă și să rămână calm. Dacă copilul este prea dur cu sine însuși (”mi-e frică să vorbesc în public”), părintele îi poate face o sugestie mai puțin categorică (”vorbitul în public nu este activitatea ta preferată, dar o să te descurci”).

Pentru copii este important să observe că dificultățile sunt situații firești care vin și trec, fără a influența neapărat întreaga lor viață. Prin discuții de suflet, suport necondiționat, precum și prin propriul exemplu de a face față greutăților, de a găsi soluții, părinților le stă în putere să dezvolte reziliența copiilor.

Oricât de optimist este un copil, vor exista momente în care se va simți îngrijorat, speriat, supărat sau furios. Iar dacă este rezilient, își va putea îmbunătăți dispoziția prin diferite mijloace și strategii adaptative:

• Activități preferate;
• Timp petrecut cu prietenii;
• Ajutor oferit altor persoane;
• Activități fizice, sport, dans;
• Filme sau emisiuni amuzante, etc.

Încrederea în sine, sentimentul că ești capabil și pregătit să duci lucrurile la bun sfârșit face parte, de asemenea, din conceptul de reziliență. Pentru aceasta sunt importante deprinderile de a stabili scopuri, de a planifica, de a fi organizat și disciplinat.

Ca părinte, poți ajuta copilul să-și dezvolte aceste abilități prin identificarea punctelor sale forte, dar și a punctelor slabe. Apoi îl poți încuraja să își stabilească scopuri, folosindu-și atu-urile. De exemplu, dacă copilul este talentat la muzică, îl poți încuraja să se înscrie în corul școlii sau să își facă o formație. Dacă îi place pictura, îl poți susține în procesul de creare a unui portofoliu de lucrări, cu care să se prezinte ulterior la un concurs sau să participe la o expoziție.

Sprijinirea copilului să își asume noi responsabilități (organizarea unei activități extra-școlare, un job part-time, un startup) este un mijloc excelent de a consolida încrederea copilului în sine, ceea ce, pe termen lung, îl va ajuta să își rezolve problemele singur.

Mesaje-cheie pe care un părinte le poate transmite zilnic copilului său pentru a crea un mediu favorabil și pentru dezvoltarea rezilienței psihologice:

1. Viața este frumoasă, dar din când în când orice om, adult sau copil, are o perioadă dificilă. Este o parte firească a vieții.
2. Aproape întotdeauna lucrurile se îmbunătățesc, greutățile trec, chiar dacă uneori durează mai mult decât ți-ai dori. Păstrează speranța și caută soluții pentru problemele tale.
3. Dacă discuți cu cineva de încredere despre ceea ce te preocupă sau te supără, te vei simți mai bine și vei găsi mai multe soluții pentru problemele tale. Nimeni nu e perfect, cu toții facem greșeli. Cu toții vom afla că există anumite lucruri pe care nu le putem face suficient de bine.
4. Dacă găsești ceva pozitiv sau chiar amuzant într-o situație dificilă, oricât de mic ar fi acest lucru, asta te va ajuta să faci mai bine față situației.
5. Asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce ai făcut sau ce nu ai făcut ca să produci situația dificilă. Nu exagera cu învinovățirea însă, căci întotdeauna există circumstanțe sau anumite persoane care au o contribuție.
6. Dacă ceva nu poate fi schimbat, acceptă și încearcă să te adaptezi la situație. Nu e cazul să te simți mizerabil imaginând cel mai rău scenariu și gânditu-te că acesta se va întâmpla.
7. Când ceva nu merge cum trebuie, de obicei afectează doar o parte a vieții tale. Concentrează-te atunci pe acele lucruri care funcționează cum trebuie.
8. Orice persoană simte frică uneori, dar nu toată lumea se sperie de aceleași lucruri. Devii mai puternic dacă îți înfrunți fricile, în loc să le eviți.
9. Nu te lăsa copleșit de emoții. Găsește o cale să te calmezi, căci astfel poți găsi o soluție pentru a face față situațiilor și emoțiilor tale.

Potrivit psihoterapeutului Amy Morin, există 8 practici pentru a crește copii rezilienți:

1. Permite copilului să lupte. “Toți copiii pot să-și dezvolte abilitățile care îi vor ajuta să fie rezilienți”, spune Amy Morin. “Ca părinți, ceea ce putem face este să le oferim modele atitudinale și comportamentale de rezolvare a problemelor, precum și mai multe oportunități de a exersa reziliența”. Cel mai rău lucru pe care părinții îl pot face, spune Morin, este de a-și “salva” copii prea mult. Procedând astfel, ei își împiedică copiii să învețe cum să acționeze singuri. Cu alte cuvinte, acei părinți care își învață copiii că munca grea este o parte necesară a vieții, sunt cei care cresc copii bine adaptați.

2. Permite copilului să experimenteze respingerea. Este esențial pentru copii să învețe să facă față situațiilor când sunt refuzați. “Dacă copilul tău nu este ales pentru echipa de baschet, poate te tentează să apelezi la antrenor, să suni la școală, să încerci să rezolvi acceptarea copilului în echipă”, spune Morin. “Dar, eșecul poate fi una dintre cele mai bune oportunități pentru a-i învăța pe copii o lecție de viață. Lecția este: eșecul nu este sfârșitul drumului, ești suficient de puternic pentru a face față eșecului, și atunci când eșuezi, ai multe alte opțiuni”.

3. Nu încuraja “mentalitatea de victimă”. “Când copiii spun că au o problemă, sunt tentați să îi învinuiască pe ceilalți“, spune Morin. “Când nu reușesc la testul de fizică, pot spune că profesorul nu a explicat suficient de bine”. La rândul lor, părinții pot fi tentați să ia partea copiilor. Dar chiar dacă profesorul nu a explicat suficient de bine, o asemenea atitudine din partea părinților este periculoasă. “Părinții trebuie să le spună copiilor că viața nu este întotdeauna dreaptă, dar că ei sunt suficient de puternici/ageri/curajoși pentru a face față nedreptăților”, susține Morin. Pentru majoritatea părinților, tendința este să facă echitate: să pledeze pentru copiii lor, să le țină partea, doar că, astfel, nu fac decât să-i susțină în rolul de victime. Iar acest lucru conduce, cu timpul, la o neputință învățată. Cu siguranță, nu ne dorim asta pentru copiii noștri!

4. În momentele dificile, să spui copilului doar un sec „revino-ți” nu e suficient. A lăsa copiii să “lupte” este important, însă a ignora faptul că ar putea fi dificil pentru ei, din punct de vedere emoțional, nu este o atitudine corectă. E foarte important să-i asiguri că le ești alături, că le validezi emoțiile și îi înțelegi. “Părinții pot găsi acel echilibru dintre a face un pas înapoi, suficient pentru a permite copilului să se confrunte cu unele dintre problemele sale, și a empatiza cu el.” A vorbi cu copiii despre sentimentele lor este extrem de important: li se dezvoltă capacitatea de a-și verbaliza emoțiile, stările și sentimentele ulterior, adulți fiind, iar acest lucru îi va ajuta și îi va învăța să treacă mai ușor peste situațiile dificile.

5. Ajută-ți copilul să învețe cum să-și recunoască sentimentele și emoțiile. “Atunci când copiii își pot numi emoțiile, există o probabilitate mai redusă ca ei să reacționeze impulsiv”, spune Morin. “Dacă puștiul tău poate spune “Sunt supărat“, este mai puțin probabil că va lovi sau va distruge ceva pentru a-ți arăta că e supărat.” În schimb, copiii care nu pot vorbi despre emoțiile și sentimentele lor, tind să se exteriorizeze impulsiv, ceea ce îi pune în încurcătură pe adulți. Ajutând copiii să se simtă confortabil când vorbesc despre emoțiile lor, părintele îi formează și abilitatea de a se gândi la ceea ce îi face să se supere și, prin asta, de a face față situației deranjante. Anume asta înseamnă reziliență.

6. Oferă copilului instrumente de autodisciplinare și calmare. “Cunosc câțiva părinți care au creat un gen de “kit de calmare” pentru copilul lor”, menționează Morin. “E vorba de un set ce conține o carte de colorat, ceva plastilină și o loțiune care miroase bine, cu un bilețel care îi reamintește copilului să folosească kit-ul ori de câte ori este supărat, trist, furios sau se simte singur”. Chiar dacă această tehnică specifică poate să nu funcționeze pentru toți, idee este că orice părinte își poate învăța copilul să-și asume responsabilitatea pentru sentimentele lor și să se autocalmeze. Utilizarea unor astfel de instrumente, tehnici și rutine îi va ajuta pe copiii să-şi gestioneze emoțiile în mod continuu și, pe măsură ce trec anii, să-şi formeze abilități sănătoase de adaptare.

7. Ca părinte, recunoaște-ți greșelile și, apoi corectează-le. Greșelile părinților sunt oportunități pentru ca aceștia să le arate copiilor cum să reacționeze la erori, precum și să le transmită mesajul că orice om este supus greșelii. Chiar și cei mai bine pregătiți părinți gafează din când în când – se înfurie pe cei din jur, sau strigă la soț/soție, sau uită de vreo urgență. Este important, totuși, ca părinții să-și asume propriile greșeli în fața copiilor lor și apoi să le remedieze. Acest lucru le arată copiilor că, indiferent de gravitatea greșelii, dacă sunt sinceri și autentici în încercarea de a o repara, lucrurile se pot îmbunătăți.

8. Transmite copilului mesajul că efortul personal, munca sunt ceea ce îl definesc, nu rezultatele, pozitive sau negative. Când ne concentrăm prea mult asupra rezultatelor, copiii vor trișa la școală pentru că vor crede că cel mai important lucru din lume este obținerea notelor maxime și nu contează cum ajung să le obțină. Vrem să îi învățăm pe copii că ceea ce contează cu adevărat este să fii onest, să fii bun, să muncești din greu, să perseverezi. Este foarte important ca părinții să-și concentreze eforturile în această direcție. Copilul care crește, știind că efortul lui este ceea ce contează mai mult decât rezultatul obținut, va fi mai rezilient când va eșua sau când va fi respins.

În copilărie, mai toate întâmplările neplăcute sunt percepute ca adevărate drame – laptele e prea fierbinte, cașcavalul s-a topit, Lego e „imposibil” de asamblat, iar trebuie de aranjat jucăriile, sora mai mică a rupt pagini din cartea preferată, etc. Evident, nu ne putem iluziona prea mult, căci aceste lucruri nu pot fi schimbate. Însă, ceea ce putem face noi, ca părinți, este să-i oferim copilului instrumente și tehnici care să-l ajute să facă față „luptelor” sale cotidiene, astfel încât, ulterior, în viaţa de adult să știe ce trebuie să facă, ce atitudine să ia în dependență de situațiile stresante cu care se va confrunta.

Reziliența psihologică, clădită încă din copilărie, devine astfel un cadou fără de preț pentru toată viața.