Caleidoscopul emoțiilor

Caleidoscopul emoțiilor
Timp estimat pentru citire: 3 minute

Carl Gustave Jung spunea: ”Nu există transformare a întunericului în lumină, fără emoție”.

Emoțiile constituie soclul comunicării umane, sub toate formele. Comunicarea e săracă și deficitară fără emoții autentice, o demonstrează de-atâtea ori conversațiile pe chat în care lipsesc așa-zisele expresii emoționale – emoticoanele, nu?

Oamenii se nasc cu capacitatea de a-și exprima bucuria, teama, furia, tristețea, dezgustul, surpriza, iar apariția acestora și altor diferite emoții se va face treptat. La începutul existenței sale, un om nu manifestă decât trei tipuri de emoții, am punea să le numim emoții primare: satisfacția – prima formă de bucurie, marcată de sațietate și răspunsuri pozitive la stimulări; interesul – precursor al surprinderii, care se exprimă prin atenția acordată anturajului; insatisfacția – manifestată prin țipete, agitație și respingere. Ulterior, în baza experiențelor, emoțiile se diversifică, formând un adevărat caleidoscop al emoțiilor, de forme, de manifestări și de un colorit aparte, specific fiecărei persoane.

Emoțiile sunt, prin urmare, trăiri subiective ce reflectă relațiile omului cu mediu, atitudinea lui față de alți oameni și față de sine însuși. Iar în legătură cu importanța manifestării emoțiilor în aceste trei direcții, s-a conturat conceptul de inteligență emoțională, privit în egală măsură, ca trăsătură de personalitate, dar și ca o importantă competență socială, de interrelaționare și de înțelegere a celuilalt, după ce te înțelegi pe tine însuți.

Teoreticienii inteligenței emoționale (EQ) consideră că aceasta este o metodă optimă de dezvoltare a valențelor pozitive, dar ascunse ale personalității, iar un prim pas în sondarea sferei emoționale și valorificarea acesteia este simplul, dar poate nu atât de facilul procedeu de identificare și exprimare a emoțiilor atunci când le trăim.

Poate părea banal, dar o bună parte din oameni găsesc că este dificil să spună ce emoție simt într-o anumită situație. Și majoritatea răspund la întrebarea ”ce simți acum?” cu ”nimic”, sau ”mă simt (foarte) bine”, sau încă și mai intrigant – ”n-am/am emoții”. Însă, acestea nu sunt emoții și mai mult decât atât, e aproape absurd ca un om viu ”să simtă nimic” și ”să nu aibă emoții”, poate doar în cazul când vrea s-o facă pe durul, dar asta deja e altă chestiune.

Revenind la ceea ce spunea Jung, nu există transformare a întunericului în lumină, fără emoție, a haosului – în echilibru, a răului – în bine. Emoțiile sunt specific umane, fie ele pozitive, fie ele negative, nu pot să nu coloreze viața afectivă și, prin aceasta, experiențele noastre de zi cu zi. Atunci de ce să le ascundem? De ce să le mascăm, machiem, camuflăm? Dar și mai trist, de ce să le lăsăm în umbră, necunoscându-le și neexprimându-le (inclusiv, verbal)?

Iată aici o inventariere a emoțiilor, de la cele mai cunoscute până la cele pe care deseori le simțim, dar cel mai adesea nu le putem numi:

1. Bucuria, cu tot ”alaiul” de: mulțumire, plăcere, fericire, mângâiere, dragoste, mândrie (nu orgoliu);
2. Tristețea, cu ramificațiile sale: suferința, inutilitatea, disperarea, agonia, obscuritatea;
3. Rușinea: remușcarea, vina, umilința, jena;
4. Disprețul: îndepărtarea, respingerea, batjocora;
5. Dezgustul: ura, sila, repulsia;
6. Furia: invidia, gelozia, mânia, ciuda;
7. Frica: groaza, anxietatea, teroarea, grija, spaima;
8. Mirarea: recunoștința, uimirea, minunarea;
9. Interesul: compasiunea, implicarea, speranța, curiozitatea, entuziasmul, etc.

Și lista e deschisă.

Fiecare dintre aceste emoții nu vin niciodată singure, în stare pură, vin în valuri, mai echilibrat sau poate nu. Și anume prin asta caleidoscopul emoțiilor umane devine complex și greu de înțeles, dar asta – doar în aparență.

Odată ce îi spunem pe nume mulțumirii (Sunt atât de mulțumit!), geloziei (Mă încearcă gelozia…) sau chiar îngrijorării (Sunt îngrijorat…), nu, problemele aferente lor nu se rezolvă, deciziile nu se iau singure, fericirea poate nu sporește înzecit, dar, cu siguranță, devenim mai conștienți de ceea ce simțim, putem să împărtășim și cu celălalt emoția diminuând-o, dacă este cazul, sau sporind-o și, cel mai important, nu riscăm să devenim un ”butoi de pulbere” și emoții neexprimate, gata să facă prăpăd la cea mai mică scânteie.

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: