Cititul – cel mai complex exercițiu pentru creier și minte
„Doar dobitoacele și zeii nu au nevoie de cărți!“ (P. Țuțea)
De la simpla plăcere a călătoriei în lumea personajelor din povești sau romane, și până la terapia prin lectură, beneficiile cititului, atât pentru copii, cât și pentru adulți, sunt incontestabile.
Lectura e acea activitate pe care desfășurând-o nu ai cum să dai greș. E genul de investiție din care vei câștiga oricum, și pe termen scurt, și pe termen lung. Ideea e să respecți 3 condiții: să o faci cu plăcere, conștient și gândind critic. De altminteri, acestea din urmă sunt și calitățile pe care ți le sporește lectura. Deci, e un cerc, nu vicios, ci plin de beneficii și plăceri intelectuale.
Pentru că azi, 1 februarie, la nivel mondial, este marcată Ziua Cititului Împreună (o acțiune menită să sensibilizeze societatea cu privire la problema analfabetismului), prezint în cele ce urmează rezultatele unei serii de experimente științifice care vorbesc despre complexitatea neuropsihologică a cititului.
1. Cititul te face mai ager la minte
Un studiu efectuat de cercetătorii din cadrul Universității Carnegie-Mellon, arată că cititul sporește cantitatea de materie albă din creier. Creierul nostru este format din materie albă (care are rolul de a transmite semnalele nervoase între zonele creierului) și materie cenușie (cu rolul de a prelucra și memoriza informația). Practic, materia albă transmite informația spre zonele formate din materie cenușie.
Cu alte cuvinte, cititul mărește atât numărul de conexiuni din creier, numite sinapse (datorită memorării și prelucrării informației asimilate prin citit), cât și viteza cu care această informație e transmisă între diferitele părți ale creierului.
Autorii studiului au identificat o creștere de 10 ori a cantității de informație transferate între diversele părți ale creierului la copii studiați, comparativ cu lotul de control. Mai mult decât atât, cercetătorii au constatat și o îmbunătățire a abilității de a citi odată cu creșterea cantității de materie albă din creier. Așadar, cele două procese se susțin și se stimulează reciproc: cu cât citim mai mult, cu atât mai multă materie albă avem în creier; și cu cât avem mai multă materie albă în creier, cu atât suntem cititori mai buni.
Bineînțeles, acest proces e mai intens la copii, deoarece creierul este în faza de dezvoltare; dar nu se oprește nici la maturitate, chiar dacă procesul e mai lent. Iată, deci, încă un motiv să încurajăm copiii să citească din plăcere, precum și cărți de diverse genuri.
De asemenea, s-a constatat că, spre deosebire de alte activități umane care implică, de obicei, activarea unei singure zone din creier (de ex.: centrul vorbirii), cititul implică activarea simultană a mai multor zone cerebrale, dar și comunicarea intensă între ele. Practic, în fracțiuni de secundă, creierul nostru trebuie să recunoască formele (literele), să stabilească corespondența între literă și sunetul corespunzător, să stabilească sensul cuvântului și să-l încadreze în ideea propoziției. Fiecare dintre aceste activități implică activarea unei zone cerebrale. În plus, lectura activează inclusiv centrii motorii ai buzelor și limbii, chiar și atunci când citim „în gând“.
Și mai mult decât atât, în creier se activează zone corticale conexe cu ceea ce citim. De exemplu, când citim despre parfumuri, se activează zona responsabilă de simțul olfactiv, deși, la modul practic, nu mirosim nici un parfum în acel moment.
Un alt studiu constată că cititul de relaxare și cititul focalizat (pentru a învăța ceva), activează zone diferite din creier.
Având în vedere toate acestea, putem afirma că, în afară de meditație și rugăciune, cititul este cel mai important exercițiu pentru creier.
2. Cititul îmbunătățește capacitatea de concentrare și atenția
Datorită faptului că atunci când citim mintea noastră este focalizată asupra unui singur subiect (acțiunea cărții pe care o citim), se remarcă o creștere a capacității de focalizare, precum și a capacității de a distribui atenția. Iar aceasta ne ajută să devenim mai buni în domeniu și să rezolvăm mult mai ușor sarcinile pe care le avem.
Capacitatea de focalizare a scăzut drastic la omul modern. Studiile relevă că această capacitate de focalizare asupra unui subiect unic a scăzut, în ultimii ani, la 10 secunde, cu tendința de a scădea la 8 secunde, 6 secunde sau chiar mai puțin. Nu putem nega că e vorba de o adevărată disfuncționalitate cognitivă.
Acest fenomen are loc sub impactul noilor tehnologii și rețele de comunicare și socializare (Internet, Facebook, Twitter, Snapchat etc.), precum și din cauza superficialității cu care sunt folosite. Activitatea pe rețelele de socializare se rezumă, de cele mai multe ori, la un obositor și inutil scroll, 2-3 secunde dedicate, de obicei, fotografiilor și imaginilor mai atractive, ș.a.m.d. Acest mod de interacțiune cu informația, precum și un prietenii afectează grav capacitatea de concentrare și atenția.
Unul din antidoturile acestui fenomen, tot mai persistent, este lectura – cititul cărților sau materialelor scrise, care să ne capteze în mod benefic atenția, care să ne dea o stare bună și din care să învățăm ceva util.
3. Cititul îmbunătățește memoria
Cititul este și un bun exercițiu de memorie, pentru că e evident că atunci când citim cu atenție despre un subiect, vom memora o mulțime de detalii.
4. Cititul sporește plasticitatea creierului
Plasticitatea creierului (neuroplasticitatea) reprezintă capacitatea acestuia de a-și modifica structura internă, de a reorganiza căile neuronale, pentru a memora și prelucra noi categorii de informație.
Studiile constată că dacă citim cărți de diferite genuri și din domenii diferite, plasticitatea creierului nostru are doar de câștigat și, astfel, suntem mult mai capabili să învățăm lucruri noi, să dobândim noi abilități.
Din același motiv e bine să realizăm și activități cât mai diverse: de la mersul pe bicicletă la pictură, de la muzică la reparatul mașinii, de la studiul fizicii cuantice la învățarea unei limbi străine. Chiar dacă nu devenim experți în aceste domenii, totuși, aceste abilități, precum și neuroplasticitatea dezvoltată în rezultat, ne va ajuta în moduri surprinzătoare în activitățile noastre zilnice și profesionale.
5. Cititul dezvoltă gândirea critică și analitică
Spre deosebire de TV, prin intermediul căruia recepționăm informația în mod pasiv, cititul este un proces activ: urmărim firul acțiunii, încercăm să înțelegem termenii din text, urmărim să discernem între ce este corect și ce nu din acel text, etc. Toate acestea ne dezvoltă gândirea analitică, ne dezvoltă capacitatea de a discrimina, de a stabili legături și a înțelege fenomene complexe.
6. Cititul îți îmbogățește imaginația și te ajută să fii mai creativ
Comparativ cu cinematograful și televiziunea (unde filmul e regizat și turnat de altcineva), când citim o carte, noi creăm propriul film în mintea noastră.
Acest exercițiu favorizează dezvoltarea creativității și imaginației. În rezultat, devenim mai abili în rezolvarea mult mai rapidă și eficientă a sarcinilor, ne crește stima de sine și încrederea în forțele proprii.
7. Cititul contribuie la îmbogățirea bagajului de cunoștințe și a culturii generale
Cărțile sunt o sursă importantă de informații, chiar mai importantă decât filmele, deși se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte.
Într-o carte sunt prezentate detalii care de multe ori nu pot fi prezentate într-un film, iar o carte îți permite să subliniezi ce te interesează sau să recitești un paragraf până îl înțelegi profund.
8. Cititul îmbogățește vocabularul, abilitățile de exprimare și comunicare cu ceilalți
Lecturând cărți, înveți cuvinte, termeni și expresii noi care te ajută să înțelegi mult mai multe lucruri și să fii un interlocutor interesant, fiind capabil de discuții mai cu folos decât despre „cum e vremea“ sau „ce grea e viața“.
Studiul realizat de University College of London pe un eșantion de 11 mii de adolescenți, a arătat că adolescenții, care citesc cu plăcere în timpul liber, înțeleg cu 26% mai multe cuvinte decât cei care nu o fac.
9. Cititul ajută la reducerea stresului mai mult decât alte metode
Cercetătorii de Universitatea din Sussex (Marea Britanie) au constatat că cititul este cea mai bună metodă de a reduce stresul. Doar 6 minute petrecute lecturând ceva agreabil sunt suficiente pentru a reduce stresul cu 68%.
Alte metode de a reduce stresul sunt:
- Audierea muzicii relaxante: reduce stresul cu 61%;
- Relaxare în fața unei căni cu ceai: reduce stresul cu 54%;
- O plimbare pe jos: reduce stresul cu 42%.
De ce lectura este cea mai bună metodă antistres? Pentru că în timpul oricărei activități descrise mai sus, mintea e liberă să zburde unde vrea, iar ea se va agăța din nou și din nou de cauza stresului nostru. În schimb, când lecturăm un text, deconectăm mintea de la situația stresantă, dându-i altceva de procesat. Și există o mare probabilitate ca, în cartea pe care o citim, să găsim și soluția problemei sau frământărilor noastre.
10. Cititul îmbunătățește calitatea somnului
Cititul îmbunătățește calitatea somnului, tocmai datorită faptului că reduce stresul și ne deconectează de problemele zilei. Dar pentru ca acest efect să fie real, e important și ce cărți anume avem pe noptieră pentru lecturile înainte de culcare. Totodată, se știe că dacă citim înainte de culcare, informația e memorată mai ușor.
11. Cititul te face mai bun
Asta – în adevăratul sens al cuvântului, dar cu condiția ca lecturile să aibă conotații benefice, să citești cu mintea trează și nu doar ce este în vogă sau la categoria top vânzări. Spunea cineva: „Unii citesc și adorm, alții citesc și… se trezesc“.
Un studiu realizat de Emory University (SUA) a demonstrat că persoanele care citesc sunt mai empatice (mai capabile să înțeleagă și să simtă sentimentele celorlalți) decât persoanele care nu citesc. De aici rezultă și o abilitate socială mai dezvoltată la cei care citesc, deci, și relații interpersonale de calitate.
Citind, deci, devenim mai umani, mai sociabili, mai empatici.
12. Cititul previne boala Alzheimer stimulând activitatea creierului
Creierului, ca și oricărui alt organ al corpului, i se potrivește dictonul: „Folosește-l sau îl pierzi!“. Cu alte cuvinte: dacă îl folosești, se dezvoltă; dacă nu, se atrofiază.
Un studiu realizat de National Academy of Sciences (Washington, DC), arată că persoanele care citesc sau au o activitate intelectuală sporită sunt mult mai puțin susceptibile să sufere de Alzheimer.
13. Cititul este principala metodă de dezvoltare personală
„Să citești cărți bune e ca și cum ai purta conversații cu cei mai de seamă oameni ai tuturor timpurilor“, spunea Descartes. Citind biografiile oamenilor celebri, poți învăța din experiența lor de viață, poți afla prin ce greutăți au trecut ei și cum au reușit să se ridice după ce au căzut. Aceasta poate fi pentru tine un impuls motivațional extraordinar.
14. Cititul te ajută să te cunoști pe tine însuți
Orice proces de dezvoltare personală începe cu autocunoașterea, iar cititul cărților potrivite te poate ajuta enorm în acest proces care durează întreaga viață.
15. Cititul te ajută să vezi lucrurile din unghiuri diferite
Când studiezi un anumit subiect, prin lectură, ai posibilitatea să afli părerea mai multor persoane despre acel subiect și să-l privești din unghiuri diferite. Cărțile te ajută să afli aproape totul despre un subiect care te interesează și să păstrezi ce crezi că este mai bun.
16. Cititul te ajută să crești ca profesionist în meseria ta
O persoană care își cunoaște bine meseria, care se preocupă continuu de dezvoltarea sa personală și de îmbogățirea cunoștințelor sale, are șansa să avanseze mult mai ușor în carieră, indiferent care este aceasta.
17. Citind poți învăța cum să faci singur anumite lucruri
Au apărut tot mai multe cărți care te învață cum să faci singur un anumit lucru, chiar și internetul e plin de tutoriale video despre tot felul de meșteșuguri și aptitudini (de la arome și parfumuri, la fierărit; de la reutilizarea paleților din lemn la drone; de la prepararea săpunul de casă la instalații electrice). Totuși, cărțile sunt mai motivaționale din acest punct de vedere, pentru că îți vei dori cu o mai mare ardoare să materializezi niște idei citite, decât ceva ce ai văzut deja realizat într-un video.
Cititul înseamnă autocunoaștere, introspecție, timp petrecut cu tine, terapie, teme noi de discuții cu prietenii, distracție și călătorii în lumi reale și imaginare, în trecut și viitor.
Material scris cu dedicație pentru Ana, căreia îi place nespus de mult să citească.
Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă
Mă bucur enorm că am descoperit acest blog .Mă ajuta sa identific și să conștientizez multe probleme personale.
Mă bucur! Vă mulțumesc pentru că citiți și pentru feedback.