Comunicarea autentică a emoțiilor, dincolo de „mulțumesc, sunt bine”

Comunicarea autentică a emoțiilor, dincolo de „mulțumesc, sunt bine”
Timp estimat pentru citire: 5 minute

Cum te simți? Bine, mulțumesc.

Ce anume ne determină să folosim aceste tipare automate de comunicare atunci când discutăm cu ceilalți? De obicei, după acel „bine” se ascund (acesta, probabil, fiind unul din motive) tot felul de emoții, gânduri și experiențe. Acel „bine” e ca un răspuns de rezervă, comod și rapid, care, fără să ne dăm seama, ne fură șansa de a fi părtașii unei comunicări autentice cu ceilalți. „Bine că e bine, hai, pa” – cam la asta s-ar rezuma discuțiile, uneori chiar și cele cu oamenii apropiați.

Analizând în profunzime, constatăm că această comunicare prin care se face abstracție de „cum te simți” este, de fapt, rezultatul un model de educație care și acum parcă ne dictează că „este periculos/deloc bine să-ți exprimi emoțiile și stările interioare, deoarece vei fi perceput ca o persoană slabă, neserioasă”. Sau poate experiențele anterioare ne-au format convingerea că ceilalți nu sunt cu adevărat interesați de ceea ce se întâmplă cu noi și că „Ce mai faci? Cum te simți?” e doar o formă de complezență. Sau poate credem că ceilalți nu sunt capabili să ne asculte, nu ne pot înțelege, se vor grăbi să ne ofere sfaturi și să ne împărtășească părerea lor. Motivele pot fi multe. Cert este că, astfel, comunicarea, ca formă de exprimare a emoțiilor, tinde să devină ternă, ne-autentică, ascunsă după o mască invizibilă, numită „mulțumesc, sunt bine”.

Iată un exercițiu simplu: ori de câte ori ești întrebat ”Ce mai faci? Cum te simți?”, încearcă să descoperi, fie și doar pentru tine, răspunsul complet și autentic la această întrebare. De exemplu, ”Acum, mă duc la… și mă gândesc că…, iar asta mă face să simt…”. Exercițiul îți oferă posibilitatea să trăiești propriile experiențe într-un mod plenar și autentic, conștientizându-ți statusul emoțional.

Care ar fi avantajele și beneficiile acestui mod de comunicare? Pe plan personal, conștietizarea emoțiilor și stărilor psihice te poate ajuta să găsești mai ușor soluțiile optime la unele probleme personale. E ca și cum cu ajutorul unei hărți te-ai orienta mai ușor în spațiu. În plan relațional, principalul beneficiu este că oferi celuilalt, fiind autentic și deschis, posibilitatea să te asculte, să te înțeleagă și să te accepte.

Comunicare autentică e adesea evitată, fiind percepută ca ciudată pentru că presupune depășirea unor șabloane de relaționare, acestea din urmă având scopul de a ne proteja de critica celor din jur. Totuși, avantajele sunt net superioare: comunicare devine ceva ce-ți produce plăcere, te simți ascultat, înțeles, împlinit. Comunicarea autentică previne acumulările de tensiuni și emoții neîmpărtășite și, respectiv, reacțiile impulsive și descărcările emoționale ulterioare.

Atunci când comunici autentic e ca și cum a-i oferi celuilalt o fotografie a stării tale interioare: ”Uite, acesta sunt eu în momentul de față și acestea sunt nevoile mele emoționale.” Răspunsul primit depinde de abilitățile și resursele interne ale interlocutorului.

În altă ordine de idei, dezvoltarea abilităților de comunicare autentică începe din copilărie, când copiii învață să își recunoască, să își înțeleagă, să își accepte și să își exprime emoțiile.

Modul de exprimare emoțională se învață din interacțiunea cu ceilalți (părinți, educatori etc.) și în special prin:

  • Observarea și preluarea comportamentelor părinților sau a celorlalți copii – de exemplu, un copil învață să-și verbalizeze emoția pe care o simte, dacă observă că părintele își exprimă emoțiile prin cuvinte (sunt bucuros, sunt trist, sunt furios, etc.)
  • Consecințele pe care le are exprimarea verbală a emoției – de exemplu, un copil poate fi descurajat să își mai exprime emoțiile când părintele îi invalidează emoția (îi spune: ”Lasă nu mai fi supărat! Ce tot plângi, că te-ai lovit ușor!”; sau ignoră emoțiile copilului atunci când acesta plânge într-un colț, în loc să-l mângâie și să-l întrebe ce-l face să fie trist…)

Cum să îi ajutăm pe copii să-și dezvolte abilitățile de comunicare autentică a emoțiilor?

  • Prin acceptarea propriilor emoții

Este esențial ca părintele însuşi să-și accepte emoțiile, fie cele de bucurie, tristețe, teamă, furie, ca fiind normale și sănătoase. Convingerea că putem și trebuie să-i protejăm pe copii de emoțiile ”negative” (frică, furie, tristețe) este una complet eronată. Emoțiile ne semnalizează că este nevoie să schimbăm ceva. Fără emoții am fi în pericolul, am fi incapabili de adaptare la mediu. E important să-i învățăm pe copii că a avea tot felul de emoții, și pozitive, și negative, este normal și sănătos.

  • Prin exprimarea propriilor emoții

Când îți exprimi emoțiile în cuvinte într-un mod adecvat („sunt bucuros”, „sunt trist”, „sunt furios”), copilul învață că exprimarea emoțională este un lucru firesc și necesar. Dacă nu verbalizezi emoțiile, nu doar că nu-ți protejezi copilul, ci îl și lași singur în fața emoțiilor lui, pe care nu le înțelege încă și pe care riscă să le înțeleagă prea tîrziu. A exprimă verbal emoția pe care o simți nu e semn de slăbiciune, e semn că te cunoști și, astfel, la rândul tău, îți poți înțelege copilul.

  • Prin discuții despre emoții

Discuțiile cu copilul despre emoții, despre cum pot fi ele recunoscute la propria persoană sau la ceilalți, formează copilului o atitudine sănătoasă cu privire la emoții. Poate fi cu adevărat interesant să discuți despre ce sunt emoțiile, care este cauza lor, de ce ne simțim diferit în acceași situație sau ce putem face pentru a depăși anumite stări emoționale neplăcute.

  • Ajutor oferit copilului în recunoașterea emoțiilor

Întrebându-ți copilul cum se simte în diferite situații, îi transmiți mesajul plin de dragoste că emoțiile lui sunt importante pentru tine ca părinte. Dacă copilul are dificultăți în a numi emoția, descrie-i tu emoția: „Pari să fii dezamăgit că prietena ta nu s-a jucat cu tine în fața blocului”. O altă metodă de învățare a recunoașterii emoțiilor este cititul cărților în care pesonajele au diferite stări emoționale. De asemenea, copilul învață să-și recunoască și să-și exprime emoțiile când este încurajat să facă acest lucru.

  • Ajutor, susținere și empatizare în exprimarea verbală a emoțiilor

Întreabă copilul cum se simte în diferite situații. Acordă-i atenție când îți împărtășește ceea ce simte sau ceea ce a fãcut. Oprește-te din ceea ce faci în acel moment și privește-l. Reformulează ceea ce ți-a spus copilul, pentru a-i trasmite că ai fost atent și că înțelegi ceea ce simte. De exemplu: „Îmi spui că te-ai simțit bucuroasă când profesoara de balet te-a laudat pentru cum te-ai mișcat la oră, nu?”, sau „Îmi spui că te-ai întristat când Maria ți-a vorbit urât, nu?”

Ignorarea și negarea emoțiilor copilului îl poate învăța că ceea ce simte nu este important și, astfel, va învăța să nu-și mai exprime emoțiile.

De asemenea, ajută-l pe copil să fie atent la emoțiile celorlalți. „Cum crezi că s-a simțit Călin când a terminat de rezolvat tema pentru a doua zi?”

  • Aprecieri pentru exprimarea adecvată a emoțiilor

Observă și exprimă-ți verbal aprecierea față de modul în care copilul își exprimă emoțiile. De exemplu: „Apreciez faptul că atunci când te-ai înfuriat, ți-ai luat o pauză pentru a te liniști!”. Astfel, copilul va ști cum este adecvat să îți exprimi o emoție.

  • Învață-l pe copil să recunoască și să modifice exprimările neadecvate ale emoțiilor

Exprimările neadecvate ale unor emoții prin comportamente precum țipatul, lovirea altor copii sau folosirea unor cuvinte neadecvate (cum ar fi înjuratul sau etichetările şi poreclele) reprezintă pentru adult şi copil un context de învățare a exprimării adecvate a emoțiilor.

Primul pas în modificarea acestor comportamente este recunoașterea și acceptarea emoției care a determinat comportamentul neadecvat: „Observ că ești foarte supărat și furios că Matei ţi-a luat jucăria”.

Al doilea pas este să îi spui copilului să se oprească din ceea ce face și de ce („Când îl lovești pe Matei, îl doare”, „Alina este tristă, când țipi la ea”).

Al treilea pas este să îi spui copilului ce să facă în locul comportamentului neadecvat. „Oprește-te din țipat. Ai nevoie să te liniștești și apoi vorbim despre ce dorești.”

Modul în care părinții își exprimă emoțiile negative reprezintă un model important pentru copil. Dacă copilul observă că părintele țipă atunci când este nemulțumit sau supărat, atunci cel mai probabil ca și el va folosi aceeași strategie când va fi nemulțumit sau supărat.

Comunicarea autentică și adecvată a emoțiilor este extrem de importantă, fiind elementul cheie al exprimării de sine, al capacității de reglare emoțională și al tiparelor de relaționare socială. Comunicarea autentică a emoţiilor este şi un indicator relevant al inteligenţei emoţionale. Aşadar, fiind învățat, în funcție de vârsta cronologică, să-și cunoască și să-și exprime emoțiile, copilul şi apoi adultul va fi capabil să se perceapă și să fie perceput ca o persoană echilibrată şi integră.

Referință:

Domnica Petrovai, Adina Botiș, Diana Tudose, Sorina Constandache, Cu părinții la școală. Vârsta școlară. Ghid pentru părinți, Salvați Copiii România, 2008



Lasă un răspuns