Despre ce tac bărbații?

Despre ce tac bărbații?
Timp estimat pentru citire: 4 minute

Psihologii afirmă în mod unanim că bărbații apelează mult mai rar la ajutor psihologic de specialitate. Iar dacă un bărbat a venit în terapie înseamnă că acesta e modul său de a ridica pânzele albe și de a mărturisi că s-au adunat mult prea multe conflicte nerezolvate pe care nu le mai poate camufla în nici un mod. Un bărbat venit în terapie spune, de fapt, prin acest pas, că nu mai poate trăi așa și că își dorește o schimbare, iar de unul singur (sau cu ajutorul prietenilor, alcoolului, pescuitului, etc.) nu se mai descurcă…

Pentru că se consideră că bărbaților nu le stă în fire să-și mărturisească cu ușurință cele mai tăinuite emoții și gânduri, întrebările – ce spun bărbații în terapie? despre ce și cum se confesează? – sunt mai mult decât intrigante. Iar răspunsurile ne-ar face să înțelegem cum simt bărbații suferința, dragostea și eșecurile, dar, mai ales, ce putem face pentru a-i ajuta atunci când poate ne vor cere ajutorul.

În plan emoțional, în comparație cu femeile, bărbaților le este mult mai greu să trăiască într-o societate impregnată de interdicții sociale, convenții și stereotipuri. Bărbații nu plâng, ca, în final, să dispere. Nu se cade să ceară ajutor, să sufere din dragoste, să se simtă jigniți și ofensați. Și din toate emoțiile și trăsăturile social dezirabile, atunci când suferă, bărbaților le sunt acceptate doar furia și agresivitatea. Profilul emoțional al unui bărbat devine și mai clar atunci când analizăm modul în care este crescut și educat din fragedă copilărie. De mici, bărbaților le sunt impuse o mulțime de interdicții și cerințe, nefiind învățați că a cere ajutorul este și pentru ei o opțiune, nu doar pentru fete. Astfel, pentru un bărbat e de neconceput faptul că ar putea primi ajutor de la cineva, că ar putea să fie ascultat atunci când îl frământă ceva și că nu va fi judecat pentru ceea ce simte, că nimeni nu va lua în derâdere suferința și lacrimile sale.

De regulă, conflictele noastre interioare își găsesc sursa în familia de origine. Cum am putea oare să găsim înțelegere și rezolvare cu ajutorul familiei, când acesta e terenul de luptă pentru cele două părți? Deseori, cei ai casei sunt neputincioși în această chestiune, pentru simplul motiv că, subiectivi fiind și mult prea implicați emoțional, nu vor fi în stare să ofere sprijin în modul în care persoana ce suferă ar avea nevoie. În acest context delicat, cabinetul psihologului devine unica punte de salvare pentru un bărbat în suferință. Însă nici aici lucrurile nu sunt atât de simple precum ar părea. Deseori, bărbatul este sceptic și nepregătit să aibă încredere în terapeut, iar pentru a-și mărturisi problema e nevoie timp, pe de o parte, și un car de răbdare, pe de alta. Bărbatul își va mărturisi problema, de cele mai multe ori, pe ocolite.

Despre ce tac bărbații și, totuși, despre ce mărturisesc în terapie?

Adesea, bărbații apelează inițial la terapia de grup sau training-uri, alegând ca teme subiectele mai puțin dureroase pentru ei și care sunt la mare căutare – banii, succesul, faima și afirmarea socială. Preferă să caute răspuns la întrebări de genul ”Cum să am un venit mai mare?”, ”Cum să devin atotputernic?” ”Cum să devin un mascul feroce și să cuceresc multe femei?” Cu alte cuvinte, bărbatul își va dori să știe cum poate să domine și mai mult, să aibă putere, fără a cădea pradă slăbiciunilor și conflictelor interioare. Despre acestea din urmă, dar și despre fricile, neliniștile, durerile mocnite, rușine și emoțiile neînțelese, bărbatul va alege să tacă. Și chiar dacă se va destăinui în grup, atunci o va face spre finalul sesiunilor. Sau poate nu se va confesa deloc și va recurge totuși la psihoterapie individuală, considerându-se pregătit să spună lucruri pe care nu le-a recunoscut poate nici pentru sine. Dar nici în acest caz nu putem vorbi de o certitudine. Pentru un bărbat, calea de la intenție și până la verbalizarea problemei este plină de piedici și imprevizibil.

Există două modalități prin care bărbatul încearcă se iasă ”de după colț”. Prima ar fi să-și aducă în terapie o persoană apropiată (prietena, soția, copilul, mama, etc.) care, în opinia lui, are o problemă. Ulterior, se dovedește că cel pe care bărbatul ”a vrut să-l ajute” rămâne în afara cadrului terapeutic, și, în cel mai bun caz, bărbatul însuși începe să lucreze activ cu sine și propriile probleme, dezvăluind și conștientizând multe lucruri noi despre el însuși. E vorba în acest caz, de o relație triangulară, din care dacă reușește să iasă, persoana își redobândește sinele.

A doua modalitatea prin care bărbatul vine la psihoterapie este prin abordarea unui subiect-problemă de suprafață. Și iarăși, dacă procesul terapeutic este unul cu succes, atunci el reușește să atingă profunzimile problemei reale.

Un lucru este cert – oamenii, în general, sunt predispuși să facă proiecții, acesta fiind mecanismul psihic de apărare prin care, în mod eronat, o trăsătură proprie, neconștientizată și neacceptată, este atribuită celorlați. De asemenea, este specific bărbaților să opună o rezistență mai sporită în cadrul procesului psihoterapeutic. E lesne de înțeles de ce.

Influența familiei de origine

O bună parte din bărbați nu găsesc legături dintre evenimentele din viața lor de adult și cele ce au avut loc în copilărie (femeile, în acest sens, stabilesc mult mai ușor aceste relații). Ei își privesc drama actuală în mod separat, ca un caz unic, ignorând experiența anterioară. Nu vor găsi nicidecum o relație dintre traumele copilăriei și recenta dezamăgire în dragoste, lipsă a banilor, depresie, boală și infertilitate. Anume acesta este sensul psihoterapiei, în procesul căreia se intenționează stabilirea acestei relații și analiza experienței din trecut pentru a-i reduce influența negativă asupra prezentului și viitorului.

Există multe exemple când bărbați adulți trăiesc cu profunde sentimente de rușine, disperare și neajutorare, resimțite încă din fragedă copilărie. Bărbaților, le este greu să-și recunoască sentimentele și trăsăturile considerate și acceptate de socium ca fiind feminine: vulnerabilitate, sensibilitate, sentimentalism, atașament, gingășie. Le este dificil să accepte că, la fel ca femeile, pot trăi emoții negative, că pot să le exprime și că nu e neapărat să se ascundă în spatele brutalității și logicii. Cu regret, puțini sunt bărbații care decid să nu mai tacă și să apeleze la ajutor de specialitate.

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: