8 februarie 2018

Fața ascunsă a neiertării

Timp estimat pentru citire: 4 minute

De partea cealaltă a iertării se află neiertarea – acea stare a sufletului care îți îmbolnăvește trupul.

Tema iertării este una fundamentală în psihologia clinică. Cercetările au stabilit, de-a lungul anilor, legături anterior nebănuite dintre capacitatea de a ierta sau de a nu ierta și starea de sănătate fizică și mentală. Terapia iertării este pe larg aplicată în tratamentul bolilor psihosomatice, inclusiv al celor oncologice.

Psihologii definesc iertarea ca fiind decizia benevolă de a renunța la resentimente și dorința de răzbunare față de o persoană care te-a rănit sau trădat, în pofida faptului că merită sau nu să fie iertată. Totuși, a ierta nu înseamnă a diminua gravitatea greșelii, nu înseamnă justificarea faptei ce te-a lezat. Iertarea îți aduce, în schimb, eliberarea de furie și riscul ca aceasta să se adune sub forma unui conflict interior. Iertarea îți permite să-ți descătușezi sufletul de povara resentimentelor.

Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că neiertarea este una din cele mai dăunătoare stări pentru organismul uman, impactul său resimțindu-se asupra tuturor sistemelor și fiind capabil să declanșeze boli fizice grave.

Neiertarea apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că e în firea omului să greșească și că oamenii nu sunt fără cusur. Astfel, persoanele care nu iartă pe cei care le-au făcut rău, au în minte faptul că, dacă îi iartă, este ca și cum le-ar accepta și încuraja comportamentul defectuos. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de liniștea interioară personală, care decurge din eliberarea minții de imaginea ”răufăcătorului”, din atenția acordată propriei sănătăți și din concentrarea asupra căutării de soluții. Uneori un rău produs nu se mai poate repara pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăța să ne bucurăm de viață în continuare, iertându-l pe cel care ne-a greșit și lăsându-l să plece din gândurile noastre. Neiertarea slăbește sistemul imunitar și aduce boala în întregul organism și, în mod particular, părțile afectate cel mai mult sunt inima și creierul.

Cineva spunea: ”Neiertarea este otrava pe care o bei sperând că moare celălalt. Neiertându-l pe cel care mi-a greșit, nu îi fac atât de mult rău lui, cât îmi fac mie”.

A ierta e sănătos

Potrivit unui studiu efectuat de Michael Barry, 61 % din pacienții cu cancer, aveau conflicte psihologice nerezolvate legate de iertare. Acumularea emoțiilor negative – mânie, ură, ranchiună și dorința de răzbunare – provoacă o stare cronică de anxietate. Se știe că anxietatea produce în exces hormonii adrenalină și cortizol, iar aceștia din urmă diminuează producția celulelor ”natural killer” – limfocite citotoxice care aparțin sistemului imun înnăscut și sunt cunoscute drept ”soldații corpului” în lupta cu cancerul.

Neiertarea, exprimată prin tendința de a menține furia și resentimentele, precum și ruminațiile, are efecte dăunătoare asupra sănătății fizice, este concluzia la care au ajuns, în cadrul unei cercetări, Charlotte vanOyen Witvliet și colegii săi de la Hope College din Michigan. Rezultatele studiului, publicate în revista Psychological Science, arată că iertarea eliberează persoana rănită de povara resentimentelor și mâniei, iar beneficiile se observă atât în plan emoțional, cât și în plan fizic. Se reduce nivelul de stres și emoții negative, precum și problemele cardiovasculare, și se îmbunătățesc performanțele sistemului imunitar. Imaginile mentale și amintirile legate de neiertare pot produce expresii faciale negative și reactivitate cardiovasculară și a sistemului nervos simpatic, precum și alte emoții negative (tristețe, frică, furie, etc.)

O lecție de iertare

Un profesor a spus studenților, ca sarcină pentru lecția viitoare, să ia o cutie de carton și pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot s-o sufere și s-o ierte, să pună în cutie câte o piersică, cu o etichetă cu numele persoanei respective.
Timp de o săptămână, studenții au avut obligația să poarte cutia cu ei: în casă, în transport, la lecții, chiar și noaptea să și-o pună la capul patului. Studenții au fost amuzați la început și fiecare a scris cu ardoare o mulțime de nume, rămase în memorie încă din copilărie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau, studenții adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau și care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe cum cutia devenea din ce în ce mai grea. Piersicile așezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, și stricăciunea se întindea foarte repede și la celelalte.
O problemă dificilă mai era și faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să n-o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă, la baie, mai ales că numele și adresa fiecărui student, ca și tema experimentului, erau scrise chiar pe cutie. În plus, cartonul cutiei se stricase și aceasta ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă față sarcinii sale.
Fiecare a înțeles foarte repede și clar lecția pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămână, și anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă n-a fost decât expresia greutății psihologice pe care o purtăm, atunci când strângem în noi ură, invidie, ranchiună și răceală față de oamenii care ne ies în cale.

De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care îl facem acelei persoane. În realitate, însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înșine.

Referințe:

Witvliet, C.V.O., Ludwig, T. E., & Vander Laan, K. L. (2001). Granting forgiveness of harboring grudges: Implications for emotion, physiology, and health. Psychological Science, 12, 117-123.

Citește și articolul Impactul unei ”inimi frânte” asupra creierului.