Privire prin ”fereastra regretelor”: ce regretă oamenii cel mai mult?

Privire prin ”fereastra regretelor”: ce regretă oamenii cel mai mult?
Timp estimat pentru citire: 4 minute

De obicei, oamenii neagă că ar avea vreun regret, regretele fiind considerate apanajul celor slabi și lipsiți de caracter.

Se prea poate ca lucrurile să stea exact invers. Negarea oricărui regret vorbește despre cât de intense și dureroase sunt acestea. Se mai spune că oamenii, în mare parte, nu regretă ceea ce au făcut, dar ceea ce nu au făcut din anumite motive și în anumite circumstanțe.

Regretul este momentul în care privești înapoi în viață, cu tristețe și revoltă, neputință și delăsare. Regretul poate rămâne o sursă de frământări, dacă te lamentezi și să trăiești ”atunci”, nu ”acum”, dar regretul poate fi și o sursă importantă de creștere.

Psihologii vorbesc despre avantajul momentelor în care privim înapoi în viață, momentelor de confruntare cu noi înșine și cu viața pe care am trăit-o până acum. Este vorba despre un fenomen psihologic foarte complex (afectiv, cognitiv și axiologic), numit ”fereastra regretelor”. Această ”fereastră” se deschide, în mod neprevăzut și surprinzător, la apariția unui chip, la un cuvânt întâmplător, la o întrebare dificilă, etc. Și astfel de momente sunt însoțite de o încordare și o crispare generală în tot corpul, privirea rămânându-ne fixată în depărtare, ca și cum am urmări din nou filmul unei experiențe trecute, cu care încă nu ne-am împăcat.

Rezultatele unui studiu realizat de către dr. Thomas Gilovich privind mecanismele actului de decizie în situațiile de regret au arătat că acesta poate fi o formă a gândirii creative în măsură să dezvolte noi motivații și scopuri de viață, mai mature, mai ferme. Curios e faptul că regretul este, potrivit analizelor științifice, o emoție complexă, opusă emoțiilor de bază precum fericirea, frica, etc., înglobând în sine două componente esențiale – furie spontană, cauzată de eroarea pe care persoana a comis-o, și dorința ardentă de a fi procedat altfel. Cercetătorii au găsit și o denumire științifică pentru ceea ce, în mod curent, numim regret, și anume – ”realism depresiv neclinic”.

Cu toate acestea, regretul nu este doar un gen de tristețe zădarnică și intruzivă. Janet Landman vorbește despre regret ca despre un potențial de dezvoltare, menționând că momentele de regret declanșează creșterea nivelului adrenalinei în organism, ceea ce s-ar putea afla în legătură cu o mai mare exactitate în judecată și o capacitate sporită de analiză. Inevitabil apare întrebarea: dacă o minte are o bună capacitate de a regreta, reușește prin asta să identifice cea mai bună soluție? Răspunsul vine ușor dezamăgitor: regretând, omul poate să-și imagineze care ar fi fost soluția optimă la un moment dat, acest lucru fiind facil când e vorba de una-două probleme. Dar când sunt implicate mai multe, atunci alternativa vine, mai degrabă, sub forma unei fantezii, puțin mulțumitoare. Regretul induce, în acest caz, teama de a fi un om care pierde, un învins.

Filmul Mr. Nobody este foarte ilustrativ în acest sens, starea personajului principal fiind ușor de explicat prin fenomenul ”fereastra regretelor”.

Ce regretă oamenii cel mai mult? Un șir de cercetări vorbesc despre regretele ca urmare a inacțiunii și, deci, oamenii regretă mai mult ceea ce nu au făcut deloc sau la timp. Că n-au iubit, că n-au crezut, că n-au iertat, că n-au cerut ajutor, că n-au dăruit, că nu s-au dăruit… Și s-a constatat că este un fapt, de însemnătate culturală, să nu vorbești despre regretele tale, asemeni unui tabu.

De asemenea, cercetătorii T. Gilovich și V. Medvec au scos în evidență faptul că timpul este un factor-cheie în ceea ce regretăm. Astfel, pe termen scurt, tindem să regretăm ceea ce am făcut (acțiunea), în schimb, pe termen lung, regretăm ceea ce n-am făcut (inacțiunea). De departe, oamenii au regretele cele mai mari în legătură cu educația lor. Landman menționează că este un regret comun chiar și în rândul oamenilor culți și bine instruiți – ”Regretul de a nu fi obținut o educație suficientă sau de a nu o fi luat în serios la timpul potrivit”.

Pe locul doi, la o distanță mare, se află regretele față de carieră, viața sentimentală și relațiile interpersonale – ”Oamenii vorbesc despre cât de amarnic s-au înșelat în privința alegerii profesiei, ocupației, că s-au căsătorit prea devreme, că și-ar fi dorit ca părinții să nu fi divorțat niciodată, că ar fi vrut ca mediul familial să fie mai pașnic, etc.” Există oameni care au regrete legate de ei înșiși. Își doresc să fi fost mult mai disciplinați, mai asertivi, mai înțelegători și să-și fi putut asuma mai multe riscuri.

Thomas Gilovich a studiat regretele și din perspectiva gender. S-a dovedit că atât bărbații, cât și femeile au regrete față de carieră, familie și dragoste. Bărbații de vârstă mijlocie regretă că nu au petrecut mai mult timp cu familiile lor, în timp ce femeile de aceeași vârstă regretă că nu s-au ocupat mai mult de cariera lor.

Persoanele mai în vârstă au mai multe regrete decât persoanele tinere, ceea ce nu vorbește însă despre faptul că odată cu înaintarea în vârstă regretele se înmulțesc. Ci despre faptul că regretele se schimbă pe parcursul vieții, iar dacă la 20 de ani ai anumite regrete, este foarte probabil ca la 35 de ani acestea să-ți pară niște fleacuri de-ale tinereții.

Ceea ce oamenii nu regretă sunt evenimentele care sunt dincolo de puterea lor de control.

 

Referință:

Giloviqh, Th., Husted Medvec, V. (1995). The Experience of Regret: What, When, and Why, Cornell University Psychological Review, Vol. 102, No. 2, 379-395

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: