Simțul umorului – o chestiune serioasă
Umorul este specific tuturor culturilor și vârstelor, însă abia în ultimele decenii a căpătat considerație și valoare în cadrul psihologiei experimentale, fiind cercetat drept conduită umană fundamentală. Umorul este în măsură să dezvăluie multe lucruri despre natura umană.
În trecut, psihologii ofereau umorului conotații negative, interpretându-l ca fiind expresia superiorității și a vulgarității, a conflictului inconștient freudian. De asemenea, era considerat un mecanism de apărare abilitat să ascundă sentimente, emoții, stări și gânduri. În acest sens, se credea că persoana recurge la simțul umorului pentru a-i induce în eroare pe ceilalți, pentru a-i distrage, sau pentru a-și crește valoarea personală, de vreme ce ceilalți urmai să-l considere glumeț și carismatic. Având în vedere toate aceste explicații, simțul umorului era catalogat drept o conduită indezirabilă și de evitat. Tot din acest motiv, umorul era și un subiect nedemn de studiu și cercetare experimentală.
Cercetările recente au dezvăluit, însă, o altă latură a simțului umorului, acesta fiind considerat, în prezent, o trăsătură pozitivă de caracter. Psihologia pozitivă, domeniul ce studiază aspectele pozitive ale personalității, constată că simțul umorului îi poate face pe ceilalți să se simtă mai bine, contribuie la consolidarea relațiilor interpersonale, la sporirea gradului de intimitate și la combaterea stresului. Alături de recunoștință, speranță și spiritualitate, simțul umorului aparține unui set de trăsături de caracter, numit de psihologi, transcendență. Toate acestea împreună ne ajută să creăm conexiuni cu lumea și să dăm sens vieții.
De asemenea, aprecierea simțului umorului corelează cu trăsături precum inteligența și dragostea pentru învățare. Activitățile și exercițiile cu implicarea umorului au ca rezultat sporirea nivelului stării psihologice de bine și a optimismului.
Având în vedere toate aceste aspecte, umorul este privit ca un comportament pozitiv și o abilitate socială dezirabilă. Iar cercetătorii își propun să înțeleagă modul în care umorul îmbunătățește sau nu percepția noastră asupra lumii. Cum înțelegem, apreciem și producem umorul?
De ce avem nevoie pentru a înțelege o glumă?
Să înțelegi umorul și să fii creator de umor solicită un set de operații cognitive. Psihologii cognitiviști vorbesc despre teoria celor trei stadii ale umorului. Pentru a fi părtaș al simțului umorului cuiva trebuie să fii în stare:
- Să-ți reprezinți la nivel mental structura glumei;
- Să identifici o incongruență la multiplele interpretări ale glumei;
- Să rezolvi această incongruență prin ignorarea sensului ad-literam și care nu este amuzant și, respectiv, prin aprecierea sensului haios.
Totalitatea cunoștințelor unei persoane sunt organizate în structuri numite scheme cognitive. Atunci când vedem sau ne gândim la ceva, acest lucru activează schema relevantă, adică, setul de cunoștințe pe care îl posedăm deja despre acest subiect.
Iată un exemplu cât se poate de simplu: atunci când vedem în benzile desenate niște vaci, ni se activează schema cognitivă despre bovine (primul stadiu). Când observăm că vacile se află în interiorul unei mașini, iar oamenii pasc pe o pajiște, apar două reprezentări cognitive: una – despre vaci, care există în schema noastră cognitivă și alta – despre cum sunt ilustrate vacile în aceste benzi desenate (al doilea stadiu). Prin inhibarea reprezentării realiste (al treilea stadiu), găsim că benzile desenate, în care vacile conduc o mașină de-a lungul unor pășuni unde pasc oamenii, sunt amuzante. Ceea ce cunoaștem despre vaci și gândul ”Stai un pic, vacile ar trebui să fie pe pășuni, nu oamenii!” devin astfel modul în care apreciem umorul acestei situații neverosimile.
Nu e amuzant deloc
Există cel puțin două motive pentru care uneori nu înțelegem glumele și nu gustăm umorul celorlalți. În primul rând, poanta (fraza de final a unei glume) trebuie să creeze o reprezentare diferită care să intre în conflict cu cea stabilită de glumă. În al doilea rând, reprezentarea inițială (realistă) trebuie să fie inhibată.
Atunci când glumele promovează stereotipuri ofensatoare (etnice, rasiste sau sexiste), ne este greu să facem abstracție de reprezentarea inițială. Un alt exemplu de umor de prost gust ar fi actele de violență dintre animale din desenele animate.
Teoria celor trei stadii ale umorului mai este cunoscută și cu denumirea de modelul incongruenței, și poate explica, de asemenea, de ce adulții mai în vârstă, de cele mai multe ori, nu înțeleg glumele așa cum o fac tinerii. Din cauza declinului legat de procesul de îmbătrânire, adulții în vârstă s-ar putea să nu mai posede resursele cognitive necesare creării reprezentărilor multiple. Este defectuoasă și reținerea simultană în minte a reprezentărilor care ar putea face posibilă identificarea incongruenței și inhibarea reprezentării inițiale. De altminteri, abilitatea de a face și a înțelege glumele ține de capacitatea memoriei de lucru și de funcțiile de control. Totuși, persoanele în vârstă care reușesc să aibă aceste performanțe cognitive, dovedesc o mai înaltă aprecierea a umorului chiar și decât tinerii, și se declară mult mai mulțumiți de viață decât cei care nu apreciază și nu dau dovadă de simțul umorului.
Mai există și alte aspecte ale simțului umorului la care adulții în etate se prezintă în avantaj. Înțelepciunea este o formă de raționament care sporește odată cu înaintarea în vârstă și corelează cu bunăstarea psihologică. Umorul este și el legat de înțelepciune, întrucât un om înțelept va ști mereu cum și când să facă apel la simțul umorului sau chiar să facă glume la adresa propriei persoane.
În plus, intuiția este o formă de luare a deciziilor care se dezvoltă odată cu experiența de viață. Reconsiderată ca subiect de cercetare, intuiția vine să completeze umorul în formarea schemelor cognitive și în rezolvarea incongruențelor. De altminteri, tindem să percepem și să apreciem umorul mai mult prin prisma primelor impresii și a intuiției, decât pe baza analizei logice.
Umorul, ca o călătorie prin timp
Este o abilitate specific umană aceea de a analiza timpul, de a reflecta asupra trecutului, prezentului și viitorului, precum și de a vizualiza detalii în aceste reprezentări mentale. La fel ca umorul, perspectiva timpului este fundamentală pentru experiența umană. Abilitatea noastră de a percepe și de a aprecia umorul este legată și de capacitatea noastră de a călători la nivel mental prin timp și de a atinge o stare subiectivă de bine.
Oamenii se diferențiază foarte mult în privința abilității lor de a-și reprezenta în detalii trecutul, prezentul și viitorul. Spre exemplu, unii oameni pot avea o perspectivă preponderent negativă a trecutului, gândindu-se adesea la greșelile, eșecurile și evenimentele nefericite din trecut, chiar dacă aceste nu mai au nimic în comun cu prezentul, chiar dacă prezentul și perspectiva viitorului sunt pozitive.
Perspectiva temporală este legată de bunăstarea psihologică. Oamenii se declară mulțumiți de propria viață în funcție de calitatea detaliilor din amintirile trecutului. Dacă persoana se concentrează asupra detaliilor din trecut ce răspund la întrebarea ”cum?”, prin urmare, semnificative, vii și puternice, atunci aceasta se declară mult mai mulțumită de viața sa, decât dacă s-ar fi concentrat pe detaliile ”de ce?”, ce generează răspunsuri abstracte și nesemnificative emoțional. Bunăoară, atunci când persoana își amintește de o relație eșuată din trecut și se concentrează asupra evenimentelor și momentelor care au dus la despărțire, aceasta se va simți mai satisfăcută de viața sa actuală decât dacă s-ar ”împiedica” de explicații cauzale și abstracte despre dragoste, relații și intimitate.
Potrivit unui studiu, persoanele, care recurg la umor în mod pozitiv, au o perspectivă temporală pozitivă a trecutului, iar cele care dau dovadă de un simț al umorului autoagresiv, ironic și sarcastic, își percep trecutul într-o perspectivă profund negativă. Aceste concluzii ne permit să înțelegem modul în care percepem și interpretăm interacțiunile sociale. De asemenea, putem conchide că tendința de a folosi umorul în moduri pozitive poate ameliora amprenta emoțională a gândurilor noastre și, prin urmare, a stării psihologice generale. De menționat că psihologii clinicieni folosesc umorul în cursul tratamentului pentru a ameliora starea psihologică a persoanelor.
Umorul este omniprezent. Să râzi este unul din primele lucruri pe care le faci ca bebeluș și, dacă totul va merge bine, poate fi și ultimul lucru pe care îl vei face înainte să mori. E de-ajuns să ne imaginăm o singură zi în care nu vom zâmbi sau măcar chicoti și, cu siguranță, vom realiza că este imposibil să trăim fără simțul umorului. Zâmbetul, chicotelile, râsul în hohote, ca expresii ale aprecierii umorului, sunt mult mai frecvente chiar și decât emoțiile de regret, mândrie și rușine.
Umorul are o multitudine de beneficii – psihologice, fizice și sociale. Contribuie la menținerea unei stări psihologice și fizice de bine, fiind o modalitate de coping în situații de stres și adversitate. Simțul umorului este modalitatea prin care unii oamenii reușesc să depășească durerea pierderii și doliului.
Din punct de vedere fizic, umorul și râsul favorizează circulația sanguină, are efecte pozitive pentru plămâni și musculatură și sporește rezistența la durere și adversități fizice.
Din perspectiva socială, simțul umorului îi face pe oameni să fie admirați și să primească atenție pozitivă. De asemenea, abilitatea de a crea și de a aprecia umorul are impact asupra stabilirii relațiilor de prietenie și iubire. Nu în zadar una din calitățile pe care le menționează majoritatea ca fiind de apreciat la prieteni și la partenerul de cuplu este un dezvoltat simț al umorului.
Umorul este și o modalitate excelentă de a dezvolta creativitatea. De asemenea, o modalitate acceptabilă social de a critica oameni, fapte, evenimente, fenomene, fără a jigni, dar cu intenția de a schimba ceva ce nu e bine. În fine, simțul umorului este și o tehnică excelentă de detensionare a interacțiunilor sociale și culturale incomode.
Referințe:
Greengross G, (2013). Humor and Aging – A Mini-Review. Gerontology; 59: 448-453.
Shammi, P., Stuss, D. (2003). The effects of normal aging on humor appreciation. Journal of the International Neuropsychological Society,9(6), 855-863.
Ruch, W., Proyer, R., Weber, M. Z Gerontol Geriat (2010). Humor as a character strength among the elderly. Empirical findings on age-related changes and its contribution to satisfaction with life. Zeitschrift für Gerontologie und Geriatrie.
Beermann, U., Ruch, W. (2010). How virtuous is humor? Evidence from everyday behavior. Humor – International Journal of Humor Research, 22(4), pp. 395-417.
Ventis, L. (2015). Thinking fast and slow in the experience of humor. HUMOR, 28(3), pp. 351-373.
Sobol-Kwapinska, M., Jankowski, T. (2016). Positive Time: Balanced Time Perspective and Positive Orientation. Journal of Happiness Studies, 17: 1511.
(2013). The Influence of Humor Strength and Humor—Message Relatedness on Ad Memorability: A Dual Process Model, Journal of Advertising, 36:1, 55-67.
Ruch, W., Heintz, S. (2016). The virtue gap in humor: Exploring benevolent and corrective humor. Psychological Science, Vol 2(1), 35-45.
Treger, S., Sprecher, S., Erber, R. (2013). Laughing and liking: Exploring the interpersonal effects of humor use in initial social interactions. European Journal of Social Psychology.
(2014) Humor, Aging, and Life Review: Survival Through the Use of Humor, Social Work in Mental Health, 13:1, 82-91.
(2011). Promoting emotional well-being through the use of humour, The Journal of Positive Psychology, 6:3, 237-252
Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă