Singurătatea ucide? Iată ce spun cercetările din neurobiologie.

Singurătatea ucide? Iată ce spun cercetările din neurobiologie.
Timp estimat pentru citire: 3 minute

În prezent au loc importante schimbări sociale și, odată cu acestea, Internetul și noile tehnologii informaționale se prezintă ca factori importanți în percepția singurătății. Fenomenul solitudinii devine, astfel, epidemic. Ținem legătura cu toți cei pe care-i considerăm importanți, dar, de fapt, nu mai relaționăm la propriu cu ei.

Omul este o ființă profund socială. Avem nevoie să interacționăm unii cu alții și fiecare din noi tinde să se alăture unei comunități. Singurătatea – un termen mai poetic folosit pentru a desemna izolarea socială – nu este un fenomen nou și anormal. Departe de a fi doar un concept literar care a inspirat și continuă să inspire poeții și scriitorii, singurătatea este și un mecanism biologic care îi motivează pe oameni să caute interacțiunile sociale de care au atâta nevoie. Această nevoie de interacțiune, de apartenență se manifestă și la nivel cerebral. Avem nevoie de interacțiune, de companioni, pentru că și strămoșii noștri preistorici căutau cu disperare să se alăture unor comunități pentru a supraviețui, pentru a-și asigura protecția și sprijinul, atât lor, cât și urmașilor. Creierul uman încă mai ”crede” că putem supraviețui și prospera doar trăind în comunități și fiind înconjurați de oameni care sunt semnificativi pentru noi.

Bineînțeles că singurătatea este un sentiment natural pe care fiece om îl trăiește la un moment dat în viață. Dar o stare cronică de singurătate nu poate fi benefică pentru nimeni. Izolarea socială cronică este legată de depresie, anxietate și stres posttraumatic.

Pare incredibil, dar, în condițiile în care singurătatea este o epidemie, oamenii se întreabă deja dacă e posibil ca singurătatea să ucidă. Deși pare exagerat, de vreme ce această întrebare a fost pusă, e cazul să considerăm singurătatea ca o problemă de sănătate publică ce nu trebuie neglijată.

Care este mecanismul neurofiziologic al stării de singurătate? Să fie oare adevărat că singurătatea ne poate ucide?

Cercetările au constatat că izolarea socială influențează activarea neuronilor dopaminergici și serotoninergici, responsabili de bunăstarea emoțională. Potrivit unui studiu realizat de Matthews, neuronii dopaminergici, ce se găsesc într-o arie cerebrală numită nucleul raphe dorsal, se activează ca răspuns la o izolare socială de scurtă durată. Acești neuroni declanșează motivația de a căuta și restabili interacțiunile sociale.

Rezultatele acestui studiu sugerează că izolarea socială activează conexiunile neuronale, iar acestea, la rândul lor, îl fac pe om să tânjească după interacțiunile sociale care îi lipsesc. Cercetătorii susțin că activarea neuronilor dopaminergici în nucleul raphe dorsal este necesară doar persoanelor izolate, întrucât acestea au cea mai mare nevoie de interacțiune cu oamenii.

Cercetătorii compară nevoia de interacțiune a indivizilor izolați social cu senzația de foame care declanșează căutarea hranei. Pentru că atunci când consumăm alimente și le percepem ca fiind delicioase sau atunci când mâncăm doar pentru a ne potoli senzația de foame, sunt activate circuite neuronale diferite. Este o situație similară și interacțiunilor sociale: se activează circuite neuronale diferite atunci când persoana își dorește interacțiuni cu ceilalți pentru că sunt plăcute (”delicioase”) sau pentru că se simte singură (”îi este foame”).

Singurătatea, așa cum o simțim majoritatea din noi, este controlată de procesele cerebrale. În ciuda faptul că este considerată ca fiind un sentiment negativ, știința ne sugerează că starea de solitudine este anume ceea de ce avem nevoie pentru a putea depăși situațiile neplăcute sau care ne pun în pericol. La fel ca și în cazul durerii fizice, singurătatea este modul în care corpul nostru ne dă semnale că ceva nu este în regulă. Prin urmare, starea de solitudine și izolarea socială în sine nu ne pot ucide, dar dacă țin o perioadă îndelungată și nu sunt atenuate, atunci ar putea provoca anxietate, stres și depresie, iar acestea, după cum știm, pot avea consecințe nefaste.

Data viitoare când te simți singur, gândește-te la nucleul raphe dorsal. Neuronii din această arie cerebrală încearcă să-ți ”spună” ceva și să te ajute, ascultă-i. Ia legătura cu oamenii dragi, fă-ți noi prieteni, bucură-te de interacțiunile sociale și oferă-le o pauză neuronilor dopaminergici!

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: