19 ianuarie 2018

Antipatiile ”nejustificate”: de ce oare nu te plac?

Timp estimat pentru citire: 3 minute

Ar însemna să fim ipocriți dacă am spune că toți oamenii pe care-i cunoaștem, mai mult sau mai puțin, ne sunt simpatici, iar ei, la rândul lor, ne plac pe noi.

Uneori simțim un disconfort, o tensiune sau chiar o repulsie când interacționăm cu cineva. Acestea sunt persoanele pe care, ulterior, le caracterizăm drept nesuferite, imposibile, enervante, de neînțeles, persoane care ne calcă pe nervi sau ne scot din sărite orice ar face. Le urâm, le evităm, le respingem. Câteodată ne întrebăm nedumeriți care ar fi motivul, încercând să justificăm această atitudine, iar alteori, pur și simplu, îl percepem pe celălalt ca pe un adevărat dușman, evitându-l în continuare. Cum se explică această antipatie? Idei preconcepute? Intuiție? Sau e vorba despre altceva?

Pe parcursul vieții, mintea umană reține experiențe, gânduri, emoții și imagini care, deși, nu se proiectează în planul real mereu, ies la suprafață la un moment dat. Capacitatea subconștientului de a reține pe termen lung este fascinantă, și chiar dacă oamenii nu mai își amintesc anumite lucruri, mintea ni le amintește ori de câte ori dă de o situație asemănătoare. De aceea, ceilalți oameni exprimă și ne arată ceea ce trebuie căutat și analizat în noi înșine.

Potrivit principiului oglinzii, oricât de absurd, de nerealist sau respingător ar părea, în personalitatea oamenilor pe care nu-i agreăm, regăsim trăsături proprii pe care, la nivel subconștient, încercăm să le înăbușim sau să le ignorăm. Respingem la ceilalți aspecte ale propriei personalități pe care poate nu le conștientizăm sau nu dorim să le conștientizăm. În consecință, dezvoltăm o atitudine negativă față de o persoană pentru că aceasta reflectă un anumit aspect pe care îl respingem la noi înșine. Îi judecăm pe ceilalți în funcție de ceea ce suntem, de ceea ce gândim, de cât de mult ne seamănă, de așteptările pe care le avem de la noi înșine.

Oamenii, lumea din jurul nostru, relațiile pe care le stabilim cu acești oameni sunt oglinda care ne poate ajuta să identificăm acele aspecte în noi care au nevoie de îmbunătățire. Relațiile noastre cu ceilalți (familie, copii, colegi, prieteni) reflectă anumite părți din noi. Felul în care te simți cu o anumită persoană este, de obicei, un indiciu a ceea ce simți față de partea din tine pe care celălalt o oglindește. Ceea ce înseamnă că dând o șansă oamenilor pe care nu-i suportăm, prin a-i accepta, ne dăm nouă șansa de a ne șlefui defectele și de a deveni mai buni.

Cercetările în domeniul psihologiei au identificat drept cauze posibile ale reacțiilor de repulsie și respingere față de cineva și următoarele:

Asocierea inconștientă a persoanei antipatice cu o altă persoană din trecut care ne-a dezamăgit, ne-a provocat durere, frică, ne-a jignit, etc. Psihologii olandezi de la Universitatea din Edinburgh consideră că numai 40% din antipatii sunt datorate imprimării în memorie a unor trăsături umane (fizice, psihologice) asociate suferinței.
Asemănarea izbitoare a propriei persoane cu cel care ne este antipatic. Potrivit principiilor etologice, recunoașterea în subconștient a asemănării noastre cu altcineva poate crea repulsie și respingere față de celălalt. Chiar dacă nu recunoaștem, fiecare dintre noi își dorește să fie unic, drept urmare, cineva care ne seamănă, chiar foarte puțin din punct de vedere fizic sau sub anumite aspecte psihologice, ne poate crea o ușoară criză de personalitate, pe fundal instinctual. Asemănările conduc la simpatie în cazul în care există comunicare sinceră între cele două persoane și ambele au capacitatea superioară de a depăși manifestările instinctive.
Incompatibilitatea genetică. Mecanismele genetice ale declanșării repulsiei sunt întotdeauna legate de respingerea instinctivă a unor comportamente ale unui individ incapabil genetic de a-și combina genele cu tine, frații sau copiii tăi. Bineînțeles că în foarte multe cazuri aceste mecanisme genetice pot greși.
Respingerea chimică. Unele antipatii pot apărea și prin așa-numitul efect feromonal, adică mirosurile degajate prin glandele pielii pot influența negativ percepția noastră asupra celor cu care stăm față în față. Cercetările antropologilor italieni de la Universitatea Sapientia au demonstrat că, în 18% din cazuri, mirosul specific al fiecăruia poate declanșa repulsia sau antipatia la o primă interacțiune. Aici este important de menționat că nu este vorba despre lipsa igienei personale, care poate genera o respingere obiectivă. De asemenea, efectul feromonal al unor substanțe eliminate prin piele poate influența rapid unele zone din creier implicate în procesele afectiv-emoționale. Ca urmare, emotivii, cei care emană foarte rapid feromoni, au o mai mare probabilitate de a fi ținta unor antipatii, dar și a unor simpatii la ”prima vedere”.
Visele și coșmarurile. Onirologia (știința despre vise) relevă că în timpul viselor neplăcute apar deseori chipuri care îmbină trăsăturile unor persoane. Aceste chipuri stranii, rezultate din trăsături fizionomice combinate în vis, pot fi regăsite în realitate. Întâlnirea cu un chip care seamănă cel puțin 20% cu cel din coșmar poate crea o reacție automată de respingere. Chiar și dacă am uitat imediat visul după ce ne-am trezit, memoria noastră va păstra 80% din caracteristicile chipurilor visate. Putem întâlni persoane pe care le vom asocia inconștient cu acele chipuri și ne vor deveni antipatice în mod aparent nejustificat.

Cu toate acestea, antipatiile fiecăruia dintre noi poartă o amprentă personală și doar fiecare în parte le poate dezghioca semnificațiile și, prin aceasta, se poate elibera de o povară, pentru că a fi înconjurat de oameni care-ți sunt ”nu-știu-de-ce antipatici”, nu e deloc ușor. Iar astfel de situații ar trebui să ridice semne de întrebare fiecăruia și să provoace introspecții eliberatoare.