Când anxietatea normală devine un ”drob de sare” ce ne împiedică să trăim?

Când anxietatea normală devine un ”drob de sare” ce ne împiedică să trăim?
Timp estimat pentru citire: 7 minute

Îngrijorările nu înlătură problemele, în schimb, îți fură pacea.

Anxietatea este un complex de emoții care se întâlnește, în diferite forme de manifestare, la oamenii din toate culturile. Poate că termenul sună prea științific, dar această emoție ne este cunoscută tuturor pentru că am trăit-o în numeroase situații de viață, încă de când, copii fiind, frica de separare și abandon se făcea simțită în relația noastră cu mama. Prin anxietate se înțelege o stare accentuată de neliniște și frământare interioară, însoțită de ruminații și gânduri negative, în care anticipăm fără temei evenimente neplăcute, nefaste chiar, sau simțim că nu mai suntem în siguranță. Iată doar câteva exemple de manifestare a anxietății:

  • Nu știm cum va fi la un examen sau la un interviu pentru o slujbă. Va fi greu? Ne vom descurca? Ce întrebări ne vor pune? Ce vor zice ceilalți dacă eșuăm?
  • Copilul/ soțul nostru întârzie să vină acasă și nu răspunde la telefon. Oare a pățit ceva? De ce nu răspunde?
  • Suntem în oraș și e întuneric pe stradă. Oare suntem în siguranță? Parcă am auzit niște sunete în întuneric. Să fie vreo pisică? Sau ne urmărește cineva?
  • Mama s-a îmbolnăvit. Nu știm ce prognostic are. Oare se va face bine? Va funcționa tratamentul pe care l-a primit?
  • Ne-am pierdut locul de muncă. Oare cum ne vom descurca? Ce o să se întâmple cu noi? Cum se va schimba viața noastră? Nu poate fi ușor!

Neliniștea nu este doar o stare mentală, ci o resimțim la nivelul întregului corp: inima bate mai puternic, respirația este îngreunată sau foarte accelerată, simțim mușchii încordați, transpirăm. Experimentând acestea, adesea ne este greu să stăm pe loc, ne vine să facem ceva, să vorbim cu cineva, să plecăm undeva, să ne mișcăm dintr-un colț în altul al camerei. Iar mintea ne este inundată de îngrijorări și gânduri de tot felul (“Dacă se întâmplă… așa?”, “Dacă pățesc… asta?”, “Dacă nu reușesc să… ?”), de imagini înspăimântătoare (“O să mă muște un câine!”, “Voi pica examenul!”, “Toată lumea râde de mine!”), de amintiri neplăcute (“Așa mi s-a întâmplat și atunci…”, “Nu vreau să-mi aduc aminte cât de rău a fost când…”) sau îndoieli repetate (“Poate nu m-am asigurat destul că…”, “Poate nu am făcut bine…”, “Poate trebuia să zic ceva…”). Și toate aceste scenarii ne amintesc de povestea drobului de sare, dar în momentele de anxietate este dificil, dacă nu chiar imposibil, să găsești rațiuni care să le doboare.

Este cazul să facem o distincție dintre ceea ce este frica și ceea ce presupune anxietatea, deși s-ar părea că diferența dintre ele este mică.

Anxietatea seamănă cu frica. Amândouă sunt emoții pe care le trăim atunci când percepem un pericol și amândouă ne pot face să ne simțim agitați, să ni se zbată cu putere inima, să ne vină să fugim. Însă anxietatea este o emoție mai complexă, al cărei element-cheie este incertitudinea pericolului.

Trăim frică atunci când ne aflăm în prezența unei amenințări imediate, certe, bunăoară când ne sare în față un câine fioros, ne claxonează o mașină care merge cu viteză spre noi, o priză a făcut scurtcircuit și a luat foc, etc. Aceste pericole se desfășoară în prezent, sub ochii noștri și cer o acțiune imediată.

În contrast, anxietatea este emoția pe care o trăim atunci când percepem un potențial pericol sau când anticipăm că ceva grav se poate întâmpla și nu putem acționa în mod direct asupra sa. Spre deosebire de frică, care ne motivează să fugim sau să luptăm, anxietatea ne motivează să verificăm anumite lucruri sau locuri (să sunăm pe cineva, să ne facem un control medical, să cercetăm dacă se mișcă ceva în întuneric), să ne pregătim din timp pentru diverse scenarii grave (să cerem sprijinul cuiva, să ne facem provizii, să ne instalăm un sistem de alarmă), să evităm anumite situații sau persoane (să nu mergem pe stradă singuri, să nu vorbim cu persoane străine, să nu călătorim cu avionul) sau să evităm anumite gânduri (nu te gândi la moarte, nu te gândi la eșec, nu te gândi că o să te faci de râs).

Anxietatea, prin urmare, este o emoție care durează mai mult decât frica și este mai dificil de controlat prin acțiuni imediate, deși, paradoxal, încercați fiind de anxietate, anume asta avem tendința să facem – să controlăm, să ținem sub control.

Totuși, anxietatea nu este în sine o problemă mentală sau o emoție rea, disfuncțională, pe care ar trebui să o eliminăm complet din viața noastră. Faptul că anxietatea este o emoție întâlnită în toate culturile, din cele mai vechi timpuri, regăsită și la toate mamiferele, demonstrează că este firească și are un rol important în supraviețuire.

Ceea ce ar trebui să ne intereseze în acest sens este când devine anxietatea o problemă, când anxietatea se poate transforma într-un adevărat și chinuitor „drob de sare”.

Anxietatea firească ne ajută să anticipăm o situație nedorită și ne motivează să luăm măsuri preventive. De exemplu, ne pregătim să plecăm într-o excursie la munte. Ne trece prin minte următorul gând: Dacă ne rătăcim de grup? sau Dacă se rănește unul dintre noi și nu avem sprijin medical? Astfel de îngrijorări ne pot declanșa o stare de neliniște care ne motivează să rezolvăm problema pe care am anticipat-o: ne asigurăm că am pus în bagaj o busolă, o hartă sau un GPS, cumpărăm o trusă de prim ajutor, etc. Făcând aceste lucruri, anxietatea noastră se reduce pentru că am găsit o soluție acceptabilă pentru pericolul potențial. Viitorul nu ne oferă nici o garanție, dar șansele noastre de a face față acestor situații sunt mai mari acum că am luat aceste măsuri.

O altă funcție a anxietății este de a ne ține atenția focalizată asupra problemelor încă nerezolvate. Un exemplu tipic este anxietatea dinaintea unui examen, care ne ține mintea focalizată asupra materiei pe care o avem de învățat, asupra posibilelor erori pe care le putem face sau asupra greșelilor din trecut pe care nu vrem să le repetăm. Până când nu trecem de acest examen, neliniștea noastră (“stresul”) ne menține motivați să învățăm mai mult, să exersăm mai mult, să ne consultăm cu colegii, profesorii, sau să ne pregătim fițuici (apropo, această practică denotă cel mai înalt nivel de anxietate înaintea unui examen și este cea mai neinspirată și ineficientă metodă de a face față stresului academic – în loc să reducă anxietatea, dimpotrivă, o amplifică. Ghiciți de ce?).

Anxietatea are însă niște costuri care țin, în primul rând, de energia pe care o consumăm menținându-ne mintea și corpul într-o stare de continuă activare. Este costisitor pentru mintea noastră să se tot îngrijoreze, să anticipeze scenarii nedorite, să caute soluții, să se asigure că lucrurile merg bine. La fel, este costisitor pentru corpul nostru să ne menținem tensiunea arterială ridicată, să ne accelerăm respirațiile și bătăile inimii, să ne ținem mușchii încordați. Dar poate cel mai mult ne costă faptul că are loc o focalizarea prioritară a atenției asupra aspectelor negative ale vieții. Iar pe termen lung, acest lucru ne poate face să credem că viața noastră este plină de necazuri, că suntem mereu amenințați, că viitorul nostru este întunecat (nici mai mult, nici mai puțin decât primele simptome ale unei depresii).

Dar dacă mintea noastră nu se preocupă decât de aspectele negative și ignoră oportunitățile și bucuriile vieții, atunci cu siguranță ne condamnăm singuri să trăim într-o lume nedreaptă și fioroasă, plină de primejdii și impasuri.

Vorbim de tulburări de anxietate atunci când costurile anxietății sunt atât de mari încât produc o deteriorare severă a vieții sociale și/sau a capacității de muncă, produc suferință și o nemulțumire puternică față de propria persoană sau față de propria viață. Astfel, anxietatea patologică este caracterizată de stări intense de neliniște, dificultate de relaxare și stări de epuizare, îngrijorări persistente, exagerate, gânduri sau scenarii cumplite care se repetă neîncetat, presiunea continuă de a verifica mereu sau de a evita o mare varietate de situații.

Așadar, anxietatea devine o problemă, un ”drob de sare”, atunci când o alimentăm inutil cu produsele proprii minți, iar efectele sale nu întârzie să apară în plan comportamental și somatic (corporal): oboseală, episoade mai lungi sau mai scurte de depresie, insomnie, tensiune musculară, dureri abdominale, durere în coșul pieptului, puls mărit sau neregulat, aritmii, hipertensiune, transpirație, dureri de cap, etc.

Oamenii, de obicei, se întreabă și îi întreabă pe specialiști ”Cum să scap de anxietate?”. Însă probabil nimeni nu-și dorește să fie mereu și pe deplin relaxat și, prin asta, complet dezarmat și vulnerabil în fața oricărei greutăți.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este ”Cum pot să-mi păstrez anxietatea în limitele normale?” sau ”Cum pot să-mi găsesc echilibrul emoțional?”

O modalitate ar fi tehnicile de terapie cognitiv-comportamentală care te ajută să identifici gândurile-parazit generatoare de îngrijorări inutile și să le transformi gânduri realiste care să te calmeze prin simplul fapt că deții controlul asupra.

O sursă importantă de cogniții disfuncționale este mass-media, aceasta reușind chiar să inoculeze publicului larg o cultură a fricii și violenței, cristalizată în acel ”sindrom al lumii nefaste” (concept dezvoltat și studiat de G. Gerbner). De aceea, un prim pas în combaterea anxietății patologice, pe lângă conștientizarea acesteia, este să priviți cât mai puțin la televizor, iar atunci când priviți – activați regimul ”gândire critică”, nu receptați totul în mod pasiv.

Un antidot al anxietății peste măsură este și mișcarea fizică. E de la sine înțeles că atunci când mintea ți-e invadată de gânduri ce-ți produc agitație și panică, a face sport e ultimul lucru la care te-ai gândi, dar mai ales – pe care l-ai face. Totuși, se știe că un mod de viață sedentar favorizează tulburările emoționale, inclusiv anxietatea, de aceea acest cerc vicios poate fi întrerupt prin practicarea unui sport, prin plimbări, prin mișcare.

Tehnicile de relaxare sunt de asemenea modalități eficiente de echilibrare emoțională și reducere a anxietății. Sunt atâtea feluri: meditația simplă, yoga, vizualizarea, rugăciunea, etc. Terapia ocupațională este și ea eficientă în măsura în care alegi să faci ceva ce-ți place cu adevărat: grădinărit, lectură de calitate, pictură, meșterit, muzică, pescuit, alpinism, gătit, etc.

Stilul de viață este încă un factor de care depinde anxietatea trăită și retrăită de fiecare dintre noi. Este bine să evităm excesul de cafea și alcool, nicotina, băuturile energizante și alte stimulente, fiind cunoscut faptul că acestea amplifică anxietatea, iar adevăratul pericol pe care-l prezintă ține de dependența ce o provoacă.

Uneori, ”a scăpa de anxietate” înseamnă să treci la acțiune. E anxietatea care motivează, anxietatea cea pozitivă. Alteori, însă, ”a scăpa de anxietate” poate însemna o autoanaliză făcută la rece, pentru a scăpa de frica imaginară de tipul drobului de sare. Asta e anxietatea care demotivează, bruiază și te face neputincios, anxietatea cea negativă.

În final, în continuarea ideii motto-ului de început: o frică este reală dacă e susținută logic, empiric (care sunt șansele ca ceea de ce ți-e frică să se întâmple?) și pragmatic (care ar fi consecințele și efectele celor întâmplate asupra ta?). Dacă nu are suport logic, empiric și pragmatic, atunci e o frică imaginară, alimentată de gânduri iraționale și îngrijorări care nu fac nimic altceva decât să-ți fure pacea și capacitatea de a face față vieții.

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: