3 februarie 2018

”Vom mai cumpăra un bebeluș” sau cum vorbim copiilor despre nașterea unui nou membru al familiei

Timp estimat pentru citire: 3 minute

Când apare un frățior sau o surioară…

Venirea pe lume a unui bebeluș, într-o familie în care mai există un copil, este un eveniment pe cât de fericit, pe atât de stresant. Pe de o parte – pentru părinți, care se pot ”încurca în declarații”, iar pe de altă parte – pentru copil, ce până nu demult era unicul. Astfel, noua sarcină a mamei se dovedește a fi o adevărată răspântie pentru întreaga familie. De modul în care i se dau explicațiile necesare copilului mai mare depind relațiile ulterioare de familie, dintre părinți și copii, dar, mai ales, dintre frați.

Este foarte important ca vestea despre sarcina mamei să-i fie dată copilului încă de la început. Copiilor mai măricei li se va explica, într-un mod accesibil, că în familie urmează să se nască încă un copilaș și că deocamdată nu se știe dacă va fi băiat sau fată. Copilul va înțelege astfel de ce mama sa are burtică, de ce pregătește un pătuț și alte lucruri de bebeluș. Este lesne de înțeles că reacția de răspuns la o asemenea veste poate fi una negativă, aceasta fiind prima manifestare a geloziei dintre frați (dacă putem spune așa, la această etapă). Deci, e cazul ca părinții să se aștepte la asemenea manifestări și să reacționeze, la rândul lor, cu indulgență. Ar fi total eronat să i se spună copilului în acest caz că este rău sau obraznic, pentru că, de exemplu, a aruncat hăinuțele pe care mama le pregătește pentru bebeluș.

Copilul mai mare se află în fața unei situații neobișnuite, când toți cei din casă se pregătesc pentru un alt bebeluș. Uneori, părinții le spun copiilor, probabil din dorința de a scăpa de prea multe întrebări: ”Vom mai cumpăra un bebeluș”. Psihanalista Francoise Dolto afirmă că această frază este o grosolănie și că este incorect față de copilul nostru să spunem așa ceva, întrucât acesta știe foarte bine că înainte a fost și el un bebeluș. Și el oare a fost cumpărat? Dolto susține că, la nivel inconștient, ființa umană știe tot de când e mică, iar această inteligență a inconștientului este similară cu cea a adulților. Iată de ce, de fiecare dată când avem ocazia să vorbim copiilor despre chestiunile vieții, trebuie să le prezentăm simplu, dar așa cum sunt, fără a distorsiona adevărul.

Drept răspuns la afirmația părinților care îi dau marea veste că ”îi vor cumpăra un bebeluș”, copilul poate spune: ”De ce? Mie nu-mi trebuie!” Și într-adevăr, copilul care urmează să se nască nu este pentru el, chiar dacă îi va fi frate. În pofida acestui fapt, în multe familii, părinții spun: ”Un frățior sau o surioară pentru tine”, lucru care nu este tocmai adecvat. Pentru că în felul acesta, copilul mai mare este indus în eroare. Își va imagina, în consecință, că va avea o soră sau un frate de-o seamă cu el, cu care va putea să se joace, așa cum a văzut la alți copii care au frați și surori. Și își va dori să vină cât mai repede, iar dezamăgirea sa va fi mare la nașterea bebelușului… Pentru a evita toate aceste lacune în comunicarea cu copilul e important că părinții să-i spună: ”Dar știi foarte bine că și tu erai bebeluș când te-ai născut”. Îi pot arăta fotografii spunându-i: ”Privește cum erai când erai mic. Vezi, și el se va naște tot așa, apoi va crește câte puțin, până vă veți putea juca împreună”.

Se prea poate ca primul copil să aibă o preferință anume și să-și dorească ca bebelușul să fie neapărat o fetiță sau un băiețel, afirmând: ”Dacă e băiat/fată, nu-mi trebuie, n-o să-l/-o iubesc!” Părinții pot răspunde, în acest caz, într-un mod cât se poate de subtil: ”Să știi că nu are deloc nevoie să-l iubești tu, și el are părinți ca și tine”. Bineînțeles că e vorba de un truc pentru a calma spiritele. Un copil, căruia i se spune că nu e nevoie să-și iubească frățiorul sau surioara, îl va iubi de fapt foarte mult, deoarece așa e firesc. Iar atunci când fratele mai mare va spune totuși că nu-și iubește frățiorul sau surioara, această afirmație nu trebuie luată prea la suflet, pentru că este un mod în care el își cere dreptul la atenție. Este și un mod de a o tachina pe mamă, în încercarea de a o enerva, căci așa sunt copii – jucăuși și ștrengari.