Care este stilul tău de atașament? TEST!

Timp estimat pentru citire: 4 minute

Ce este atașamentul și de ce este atât de important?

Teoria atașamentului este o temă fundamentală în psihologia dezvoltării, atașamentul referindu-se la nevoia omului de a stabili, dezvolta și menține legături emoționale puternice față de oameni. Această teorie a fost formulată și consolidată de John Bowlby, medic pediatru și psihanalist britanic. Conform teoriei atașamentului, la baza oricărei relații emoționale interpersonale se află legătura timpurie dintre mamă și copil.

Așadar, atașamentul este modul în care relaționăm cu ceilalți. Stilul de atașament se formează de la naștere, pe parcursul primilor doi ani. Odată format, stilul de atașament rămâne relativ constant pe parcursul vieții și joacă un rol important în relațiile interpersonale, precum și în stilul de educație pe care îl vom oferi propriilor copii. Înțelegerea stilului de atașament ne permite să conștientizăm sentimentele și emoțiile trăite în copilărie. De asemenea, știind care ne este stilul de atașament, ni se clarifică modalitățile ce ne limitează emoțional ca adulți, dar și ce trebuie să schimbăm pentru a ne îmbunătăți relațiile cu persoanele apropiate și, mai ales, relația cu proprii copii.

Tipuri de atașament timpuriu

Copilul, de la naștere, are nevoie să dezvolte legături de atașament cu cel puțin un adult care îl îngrijește și îi oferă afecțiune, pentru o dezvoltare emoțională și socială armonioasă. În lipsa acestei legături emoționale puternice, copilul va avea de suferit de pe urma unor serioase lacune psihologice și sociale. În primii doi ani de viață, modul în care părinții răspund nevoilor copilului, în mod special, în momentele de stres și anxietate, determină ce stil de atașament își va forma copilul. Stilul de atașament îi va ghida emoțiile, sentimentele, gândurile și așteptările în viitoarele sale relații (de prietenie, de cuplu) de la vârsta adultă.

1. Atașamentul sigur. De la vârsta de 6 luni și până la 2 ani, copilul dezvoltă un atașament emoțional față de adultul care îi oferă îngrijiri, hrană și căldură, este sensibil și receptiv la nevoile lui. Vorbim de mamă, bineînțeles. Este foarte important ca mama – principala figură de atașament din viața copilului, să rămână consecventă în grija sa pentru copil în toată această perioadă. În al doilea an de viață copilul îl percepe pe adult ca pe un sprijin sigur în nestrămutata lui dorința de a explora și cunoaște lumea, precum și în încercarea de a deveni independent.

2. Atașamentul nesigur-evitant. Există cazuri când adultul nu este disponibil din punct de vedere emoțional și, prin urmare, este insensibil la nevoile copilului. Rareori răspunde adecvat la suferința, stresul sau anxietatea copilului. Adultul descurajează plânsul și încurajează independența la o vârstă la care copilul nu e capabil să facă față acestor cerințe de unul singur. Adesea, acești copii se dezvoltă precoce, fiind niște ”adulți în miniatură”, evitanți și neîncrezători în oameni, refuză orice sprijin și apropiere, pentru că așa au fost învățați de mici…

3. Atașamentul ambivalent-anxios. Există, de asemenea, cazuri când adultul este inconsecvent în relația cu copilul său. Uneori are răspunsuri adecvate de implicare și sensibilitate, iar alteori – de neglijare și insensibilitate. Copilul devine confuz și anxios, neștiind niciodată la ce să se aștepte. Deseori devine suspicios și neîncrezător în mama sa, fiind totodată extrem de atașat și disperat.

4. Atașamentul dezorganizat. Atunci când adultul îl abuzează pe copil, acesta este supus violenței emoționale și fizice, precum și comportamentului amenințător. Copilul trăiește o dilemă teribilă: instinctul său de supraviețuire îi spune să caute siguranța, însă, adultul care ar trebui să i-o ofere este chiar cel care îl agresează. Figura de atașament este și sursă de stres. În această situație, copilul se detașează de ceea ce i se întâmplă și se închide în sine, iar starea pe care o simte este de conflict dezorganizat.

Stilurile de atașament adult

1. Personalitate sigură. Persoanele ce și-au format un atașament sigur în copilărie, la vârsta adultă au un stil de atașament sigur. Au un sentiment adecvat al valorii personale și stabilesc relații interpersonale sănătoase. Au o viață echilibrată, cu o imagine de sine pozitivă, precum și o percepție adecvată asupra celorlalți și a relațiilor. Sunt persoane sigure în independența lor, dar și capabile să trăiască apropierea în relațiile de prietenie și cuplu.

2. Personalitate evitantă. Aceste persoane aleg de cele mai multe ori singurătatea, considerând că emoțiile, sentimentele, intimitatea și relațiile sunt relativ neimportante. Sunt persoane cerebrale ce își exprimă cu greu emoțiile și sentimentele. Răspunsul lor tipic la situații conflictuale și de stres este evitarea. Viața lor nu este echilibrată, trăind în interior conflicte legate de izolarea și evitarea atât de sine, cât și de ceilalți.

3. Personalitate anxioasă. Copiii care au dezvoltat un atașament ambivalent-anxios devin adulți autocritici și nesiguri, ce caută mereu aprobarea și reasigurarea din partea celorlalți. Și, totuși, acestea nu sunt niciodată suficiente pentru a înlătura îndoiala de sine. În relațiile interpersonale, eventualitatea unei respingeri îi neliniștește extrem de mult și îi face să nu aibă încredere. Sunt extrem de atașați și dependenți față de partenerul de cuplu. Nu au o viață echilibrată, insecuritatea lor făcându-i să se întoarcă împotriva lor înșiși, iar în relații manifestă un nivel înalt de emotivitate și disperare.

4. Personalitate fobică-evitantă. Adulți care sunt deconectați de propriul eu, ca urmare a experiențelor traumatizante din copilărie. Își doresc o relație și se simt bine în aceasta, până în momentul când se dezvoltă intimitatea emoțională. Anume acum, emoțiile reprimate în copilărie, ies la suprafață, vechea traumă fiind re-trăită inconștient, ca și cum ar face parte din prezent. Viața acestor persoane nu este deloc echilibrată, nu au un imagine de sine clară și lipsește orice legătură de atașament cu ceilalți.

Redobândirea unui atașament sigur

Vestea bună este că nu e niciodată prea târziu să-ți dezvolți un atașament sigur! Un mod important prin care poți face acest lucru este să oferi un sens poveștii tale de viață. Potrivit lui Dan Siegel, cel mai bun predictor al unui stil de atașament sigur al copilului nu este experiența de copil a părinților, ci modul în care părinții au reușit să ofere unui nou sens acelei experiențe.

Poți face acest lucru scriindu-ți, într-o narațiune coerentă, experiențele din copilărie și, astfel, vei înțelege cum te afectează ele în viața de adult și părinte. Atunci când îți scrii povestea, îți ”resetezi”, de fapt, creierul pentru a-ți cultiva siguranța sine și încrederea în oameni și în relațiile cu ei.

Și deoarece capacitatea noastră de atașament a fost distrusă într-o relație (relația mamă-copil), adesea, cel mai bun mod de a o redobândi este tot o relație. Potrivit Lisei Firestone, unul din cele mai sănătoase moduri de a-ți schimba stilul de atașament este să dezvolți o legătură emoțională cu cineva care are un atașament sigur.

De asemenea, poți apela la un psihoterapeut, poți să continui autocunoașterea și dezvoltarea personală pentru a-ți înțelege experiențele din copilărie. Toate acestea te vor ajuta să trăiești ceea ce nu ai trăit în copilărie, inclusiv, durerea, furia, revolta, ura, să te eliberezi și să mergi mai departe.

Află care este stilul tău de atașament, efectuând acest TEST.