Prietenul imaginar – unul din semnele timpurii ale creativității

Prietenul imaginar – unul din semnele timpurii ale creativității
Timp estimat pentru citire: 5 minute

Un spiriduș cu părul-curcubeu, un delfin zburător ce trăiește pe o stea, un omuleț ce se hrănește cu gândaci și știe să citească cu o viteză impresionantă… Ce au oare în comun aceste personaje neverosimile? Toate sunt prietenii imaginari ai unor copii.

Ce este un prieten imaginar?

Dacă pentru generațiile precedente, inclusiv cea a părinților noștri, un prieten imaginar era un serios motiv de alarmă, în prezent, psihologii afirmă că acesta are multe beneficii pentru dezvoltarea psiho-socială a unui copil, precum și pentru viața sa de adult – înalte abilități sociale, reziliență psihologică, creativitate și aptitudini speciale. Din câte au dovedit cercetările, apariția unui prieten imaginar face parte dintr-o schimbare majoră în gândirea copilului.

La începutul anilor 90, viziunea științifică despre prietenul imaginar s-a schimbat radical. Până atunci exista un consens în rândul psihologilor potrivit căruia copiii care au un prieten imaginar ar fi personalități profund introvertite, cu lacune la nivel social și emoțional, și cu cât fanteziile în legătură cu prietenul imaginar se înmulțeau, cu atât acești copii ar avea nevoie de asistență de specialitate.

”Nu este deloc bizar să ai un prieten imaginar, este un fenomen perfect normal”, afirmă Marjorie Taylor, psiholog și profesor la Universitatea din Oregon. Cercetările efectuate de Taylor sugerează că 37% din copii au un prieten imaginar în jurul vârstei de 7 ani. Acesta apare cam pe la vârsta de 4 ani, fiind relativ comun în rândul copiilor de 7 ani și dispărând până la vârsta de 12 ani. ”Această ”prietenie” durează mai mult decât am putea crede”, afirmă cercetătoarea.

Psihologii au convenit asupra unui termen generic referitor la această manifestare și la modul în care copiii interacționează cu prietenul lor imaginar – ”joc de rol elaborat”. Această noțiune este definită ca un joc imaginar în care copiii își închipuie și acționează în raport cu o altă persoană care poate fi reprezentată de obiecte personificate (o păpușă, jucărie, căruia copilul îi oferă o identitate, animându-l) sau identități imaginare (personaje inventate sau eroi din povești, filme).

Sandra Russ, psiholog clinician la Case Western Reserve University din Cleveland, susține că jocurile imaginare încep să se manifeste în jurul vârstei de doi ani și jumătate, devin complexe și apoi se sting pe la 9-10 ani, urmând aceeași evoluție ca în cazul prietenului imaginar.

Taylor menționează că nu este deloc ușor să se confirme că un copil are un prieten imaginar și sunt necesare discuțiile atât cu părinții, cât și cu copilul. Cu toate acestea, drept urmare a cercetărilor asupra fenomenului, s-a creionat profilul copilului cu un prieten imaginar: are înalte abilități sociale, are rezultate peste medie la testele de abilități verbale și este mult mai creativ decât un copil ce nu are un prieten imaginar. Mai mult decât atât, beneficiile unui prieten imaginar nu se rezumă la perioada copilăriei, ci se extind pe termen lung și la vârsta adultă.

Fetele sunt mai predispuse decât băieții să aibă un prieten imaginar la vârsta de 4 ani, însă la vârsta școlară această diferență dispare. Apogeul de vârstă la care e prezent prietenul imaginar este 5 ani și, de obicei, acesta dispare pe la 10-12 ani. Însă, există și cazuri rare când prietenul imaginar este prezent pe parcursul întregii vieți. Bunăoară, scriitoarea Agatha Christie avea prieteni imaginari și la vârsta de 70 de ani.

Se crede în mod eronat că fetele au drept prieteni imaginari fete, iar băieții – prieteni imaginari băieți. Se întâmplă frecvent ca acești prieteni nici să nu fie ființe umane. Taylor ține să menționeze că nu există un prieten imaginar tipic și că acesta este un personaj absolut neverosimil.

Cercetările științifice în domeniul creativității copilului

Jonathan Plucker, cercetător în domeniul creativității la Universitatea din Connecticut, vine cu ipoteza că e suficient să-i analizăm pe toți oamenii creativi pe care-i cunoaștem, indiferent că sunt artiști, ingineri sau antreprenori și să ne întrebăm ce au în comun. Iar dacă ar fi să cercetăm în profunzime, fiecare ne va dezvălui că în copilărie a avut un prieten imaginar. Atunci, în copilărie, probabil, puțini ar fi recunoscut, acum, însă, cu siguranță, ar recunoaște cu mândrie, fără frica de a mai fi stigmatizați.

În 1962, Jean Piaget, pionerul elvețian al psihologiei dezvoltării, respingea ideea conform căreia prietenul imaginar ar fi un semn al creativității. El considera că este un semn de nereușită a copilului. ”Copilul nu are imaginație, iar ceea ce i se atribuie nu este decât o lipsă de coerență în gândire”, scria Piaget. Majoritatea psihologilor din acea perioada împărtășeau această viziune.

Taylor afirmă: ”Acești copii erau considerați niște ciudați. Poate inteligenți, însă dezechilibrați din punct de vedere social, timizi. Cu alte cuvinte, erau evaluați negativ”.

Constatările unui studiu din 1969 (confirmate ferm și în 2009) sugerează că formele timpurii ale jocului de rol elaborat sunt predictori ai creativității la vârsta adolescenței. Un alt studiu, din 2005, evidențiază corelația dintre prietenii imaginari și creativitatea copiilor din clasa a patra. Iar în 2003 și 2009, studiile ce au avut drept subiecți de cercetare scriitori de ficțiune și actori, au constatat că o bună parte din subiecți au avut prieteni imaginari în copilărie.

Anii 90 au desemnat o cotitură importantă în reconsiderarea creativității infantile, copiii cu prieteni imaginari devenind un subiect important de cercetare.

Copiii cu prieteni imaginari adoptă frecvent diverse roluri și joacă tot felul de scenarii. Iar aceste fapte explică abilitățile sociale excelente, deschiderea către idei noi și creativitatea, care se manifestă atât la vârsta copilăriei, cât și la cea adultă. ”Existența unui prieten imaginar implică o imaginație bogată, iar mulți copii îl vizualizează pe prietenul lor imaginar în cele mai mici detalii, îți pot povesti despre el și devin extrem de emotivi”.

Ce pot face părinții pentru a încuraja apariția unui prieten imaginar la copiii lor?

”Dacă vreți să încurajați și să susțineți creativitatea și imaginația copiilor voștri, tot ceea ce trebuie să le asigurați este timp de joacă nestructurat, timp în care copiii să fie liberi să se manifeste creativ”, sugerează Taylor. ”Susțineți-i și fiți interesați de ceea ce fac și cu ce se ocupă. Un copil lăsat în fața unui televizor sau orice alt gen de ecran colorat nu va putea niciodată să vă bucure cu minunatele lui povești despre devotatul său prieten imaginar”.

Părinții pot și trebuie să susțină prietenul imaginar al copilului, însă, în limitele admisibile, întrucât amestecul imprudent ar putea avea consecințe neprevăzute pentru dezvoltarea laturii creative de mai apoi a copilului.

În prezent, creativitatea este privită ca un aspect primordial în dezvoltarea psihologică a copiilor și este îmbucurător faptul că o latură cândva stigmatizată a copilăriei și-a recăpătat rolul binemeritat, atât în domeniul științific, cât și la nivelul dezvoltării individuale. ”Acum părinții se îngrijorează când copiii lor nu au un prieten imaginar”, afirmă Taylor.

 

Referințe:

Schaefer, C. E. (1969). Imaginary companions and creative adolescents. Developmental Psychology, 1(6, Pt.1), 747-749.

Mullineaux, P. Y. and Dilalla, L. F. (2009), Preschool Pretend Play Behaviors and Early Adolescent Creativity. The Journal of Creative Behavior, 43: 41–57.

Eva V. Hoff (2011). Imaginary Companions, Creativity, and Self-Image in Middle Childhood. Creativity Research Journal.

Marjorie TaylorSara D. HodgesAdèle Kohányi (2003). The Illusion of Independent Agency: Do Adult Fiction Writers Experience Their Characters as Having Minds of Their Own? Imagination, Cognition and Personality.

Thalia R. Goldstein, Ellen Winner (2009). Living in Alternative and Inner Worlds: Early Signs of Acting Talent. Creativity Research Journal.

Marjorie Taylor, Candice M. Mottweiler (2014). Elaborated role play and creativity in preschool age children. Psychology of Aesthetics Creativity and the Arts 8(3):277-286.

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: