Copiii au nevoie de artă, poveste și poezie la fel de mult cum au nevoie de dragoste și hrană

Copiii au nevoie de artă, poveste și poezie la fel de mult cum au nevoie de dragoste și hrană
Timp estimat pentru citire: 4 minute

Atunci când vine vorba de creșterea și educația copiilor, tindem să dăm predilecție laturii fizice și materiale, în ideea că cei mici ar avea cel mai mult nevoie, pentru a se dezvolta armonios, de hrană, adăpost, îngrijiri fizice, căldură, haine, jucării. E adevărat că nici un părinte nu minimizează rolul iubirii și afecțiunii în creșterea și educarea copiilor, însă, suntem deseori martori sau chiar actori ai unui fenomen, am putea spune, când copii sunt privați de satisfacerea necesităților spirituale. Sau, mai bine zis, nevoile spirituale sunt marginalizate și reconsiderate, copiilor oferindu-li-se în schimb un ecran multicolor care vine să șteargă orice licărire de curiozitate, imaginație și interes pentru natură, artă, joc și lume.

Philip Pullman, romancier englez și scriitor de literatură pentru copii afirmă că cei mici au nevoie de artă, povești, poezie și muzică la fel de mult cum au nevoie de dragoste, hrană, aer curat și joc.

Scriitorul mai menționează că dacă nu oferim copilului hrana de care are nevoie pentru a crește, efectele negative vor fi imediat vizibile. Dacă nu-i oferim condițiile de joc în aer liber, daunele vor fi și în acest caz vizibile, chiar dacă nu imediat. Iar dacă nu oferim copilului dragostea de care are atâta nevoie pentru a crește puternic și încrezător în oameni, efectele poate nu vor fi vizibile imediat, în schimb, vor fi pe termen lung și îi vor afecta întreaga viață. Dacă însă copilului nu i se oferă artă și căi de exprimare prin mijloace artistice, povești, poezii și muzică, daunele nu sunt atât de vizibile, dar ele există totuși. Corpul său este suficient de sănătos, copilul poate fugi, sări, înota, mânca cu poftă și face zgomote care mai de care, așa cum îi stă în fire fiecărui copil, însă ceva lipsește…

E adevărat că unii oameni ajung la vârsta adultă fără să fi cunoscut vreun fel de artă, fără să fi simțit vreodată bucuria contemplării artistice. Sunt absolut fericiți și duc o viață satisfăcătoare și comodă, iar în casă nu au nici o carte, nu le pasă deloc de pictură și operele celebre și nu înțeleg care e rostul și sensul muzicii. S-ar părea că e bine și așa. Există mulți asemenea oameni. Sunt vecini de treabă și cetățeni exemplari.

Dar există și oameni care, la o etapa din copilăria sau tinerețea lor, sau chiar din viața de adult, trăiesc o revelație, întâlnesc ceva la care poate nu au avut curajul nici să viseze. Într-o zi, aud o voce la radio, recitând un poem, sau trec pe lângă o casă cu ferestrele deschise, unde cântă cineva la pian, sau văd un afiș al unei picturi, și în mod subit, îi lovește ceva atât de puternic, dar în același timp atât de delicat, încât vor simți o amețeală inexplicabilă. E ceva pentru care nu au fost pregătiți câtuși de puțin. Și brusc, își dau seama că ceea ce simt e o foame, pe care nu au mai simțit-o niciodată, o foame de sublim, de ceva dulce și delicios chiar, o foame puternică, ce aproape le-a frânt inima. Ce se întâmplă? Plâng, simt, și tristețe, și bucurie, sunt singuri și năuciți de-această experiență complet nouă și ciudată. Sunt disperați să asculte mai îndeaproape radioul, să se apropie de fereastra de unde vin acordurile de pian sau nu-și pot lua ochii de la afiș. Își doreau asta dintotdeauna, aveau nevoie de asta, așa cum are nevoie de hrană un om înfometat, și nu au știut. Habar n-aveau…

Asta înseamnă, afirmă scriitorul, pentru un copil, care are nevoie de muzică, pictură, povești și poezie, să se ciocnească absolut întâmplător de această nevoie. Dacă nu i-ar fi fost dată această șansă, poate că niciodată n-ar fi întâlnit-o și și-ar fi petrecut întreaga viață într-o continuă și incomprehensibilă stare de înfometare culturală, fără să știe măcar care este adevăratul motiv al sentimentului său de neîmplinire.

Cu toate acestea, efectele privării de cultură nu sunt atât de dramatice și rapide, pentru că nu sunt ușor vizibile. Ele stau ascunse în adâncul sufletului, poate vor ieși vreodată la iveală, dar poate vor rămâne adormite pentru totdeauna. Însă această foame există la mulți copii și de cele mai multe ori nu este niciodată satisfăcută pentru că nu a fost niciodată trezită. În întreaga lume există copii înfometați de frumos, de acel ceva ce le hrănește sufletul într-un mod pe care nimic altceva nu ar putea s-o facă vreodată.

Spunem pe bună dreptate că fiecare copil are dreptul la hrană, adăpost, educație, îngrijiri medicale. Dar e timpul să înțelegem că fiecare copil are dreptul și la experiență culturală, la întâlnirea cu arta. Fără poveste, fără poezie, fără desen și muzică, copiii ar muri puțin câte puțin de ”foame”.

 

Citește și articolul Copiii devin cititori în brațele părinților

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: