Ce răspundem când copilul întreabă ”Mami, există Moș Crăciun?”

Ce răspundem când copilul întreabă ”Mami, există Moș Crăciun?”
Timp estimat pentru citire: 4 minute

Mitul lui Moș Crăciun este un subiect ce a dat mereu bătăi de cap părinților.

Trebuie lăsat sau nu copilul să creadă în Moș Crăciun? Îi oferim copilului ocazia să creadă în această poveste neverosimilă, dar pe care o trăiește aievea prin darurile pe care le găsește sub pomul de Crăciun? Da sau ba? Ce vom face, noi ca părinți, când va afla la grădiniță, de la colegii lui, care este adevărul? Explicațiile pe care i le vom da despre simbolismul creat în jurul lui Moș Crăciun vor reuși să compenseze dezamăgirea lui, dându-și brusc seama că l-am mințit?

Acestea sunt, în general, întrebările care îi frământă cam pe toți părinții cu copii ajunși la vârsta întrebărilor ”incomode”.

Françoise Dolto, medic pediatru, educatoare și una dintre personalitățile de renume ale psihanalizei franceze, oferă explicații cât se poate de simple la aceste subiect. Iată ce spune:

Cred că este o falsă problemă. Copiii au nevoie de multă poezie, ca și adulții, de altfel, din moment ce și ei își fac urări de Crăciun, nu-i așa?

Moș Crăciun este un mit. Dar un mit înseamnă poezie, iar poezia își are adevărul ei. Bineînțeles, nu trebuie continuat prea mult și nici nu trebuie spus copilului că Moș Crăciun nu-i aduce cadouri dacă nu e ascultător, etc.

Dacă părinții ”exagerează” și par să creadă în Moș Crăciun mai serios decât copilul, acesta nu le va mai putea mărturisi: ”Știi, copiii mi-au spus că nu există Moș Crăciun”. Când, însă, vine acest moment, ei trebuie să-i explice diferența dintre un mit și o persoană vie, care s-a născut, a avut părinți, o naționalitate, care a crescut și va muri.

Mulți părinți sunt împotriva Moșilor Crăciun ce se plimbă pe stradă. Probabil pentru că li se pare, pe bună dreptate, că acești oameni cumsecade deghizați în Moș Crăciun îl depoetizează pe cel în care au crezut ei înșiși în copilărie și care nu umbla pe stradă toată luna decembrie, ci venea doar în noaptea de Crăciun. Asta îi înfurie, probabil. În orice caz, nu știu dacă voi mai credeți în Moș Crăciun, dar eu cred și acum.

Psihanalista menționează o istorioară interesantă din propria sa experiență de mamă, pe când fiul său mergea la grădiniță. Într-o zi, aceste a întrebat-o: ”Dar cum de există atâția Moși Crăciun? Unii sunt albaștri… alții violet… alții roșii!”

Ne plimbam pe stradă și peste tot vedeam o mulțime de Moș Crăciun. Atunci, i-am spus: ”Să știi, pe Moș Crăciun, acela de-acolo, îl cunosc, e Cutare”; era unul din angajații magazinului de jucării, deghizat în Moș Crăciun. ”Vezi, s-a deghizat în Moș Crăciun, iar celălalt e un vânzător îmbrăcat și el în Moș Crăciun”. Și m-a întrebat: ”Dar cel adevărat..?”

”Cel adevărat e doar în inima noastră. E ca și cum ne-am închipui un spiriduș uriaș. Când suntem mici, ne place să ne închipuim că spiridușii și uriașii există. Dar tu știi că spiridușii nu există. Și nici uriașii din poveste. Moș Crăciun nu s-a născut, nu are un tată și o mamă. El nu e viu; el trăiește numai de Crăciun în inima celor care vor să facă o surpriză plăcută și o bucurie copiilor lor. Și tuturor oamenilor mari le pare rău că nu mai sunt copii și de aceea le place să le spună celor mici: ”E Moș Crăciun!”. Când suntem mici nu știm să deosebim lucrurile adevărate vii și lucrurile adevărate care sunt doar în inima noastră”, i-am răspuns eu.

A ascultat ce i-am spus și, pe urmă, a întrebat: ”Atunci, a doua zi, el nu pleacă în sania lui trasă de reni? Nu urcă înapoi la cer?”

– Nu, din moment ce e doar în inima noastră.

– Atunci, dacă-mi pun pantofii, nu o să-mi lase nimic?

– Cine n-o să-ți lase nimic?

– Nu o să găsesc nimic în pantofi?

– Ba da.

– Dar atunci, cine o să-mi pună?

Am zâmbit.

– Tu și tata îmi puneți ceva?

– Sigur.

– Atunci și eu pot să fiu Moș Crăciun?

– Bineînțeles că și tu poți. O să ne punem și noi pantofii, eu, tata și Maria. Tu ai să pui lucruri în ei și ai să știi că tu ai fost Moș Crăciun pentru noi. Iar eu voi spune: ”Mulțumesc, Moș Crăciun!”; tu știi că e pentru tine, dar eu mă fac că nu știu. Iar lui tata n-am să-i spun că ești tu, va fi o surpriză pentru el.“

Era încântat, fermecat și mi-a spus când am ajuns acasă: „Acum, când știu că nu există de-adevărat Moș Crăciun, mi se pare și mai frumos.“

Jocurile de imaginație și poezia copilăriei nu înseamnă nici credulitate, nici naivitate, ci inteligență și creativitate într-o altă dimensiune. E foarte important să le încurajăm, să le cultivăm și mai ales să le lăsăm să înflorească la timpul lor, pentru că viața adultă și realitatea vor dura mult mai mult decât copilăria și farmecul paradisiac al acesteia.

Pentru toate acestea, Moș Crăciun există!

 

Referință:

Françoise Dolto, ”Când apare copilul. O psihanalistă de sfaturi părinților”.

 

 

Comentarii Facebook

Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


%d blogeri au apreciat: