De ce plângem? Fascinanta psihologie a descărcării emoționale prin lacrimi

Timp estimat pentru citire: 7 minute

Lacrimile sunt o supapă prin care psihicul uman se eliberează de stres, tristețe, durere, anxietate și frustrare. Prin lacrimi ne exprimăm și bucuria, atunci când se naște un pui de om, și ușurarea, atunci când depășim dificultățile.

E cazul să fim recunoscători pentru acest privilegiu – abilitatea de a plânge. Lacrimile sunt o modalitate de purificare, dar și de exprimare a emoțiilor, pentru ca acestea din urmă să nu se acumuleze sub formă de simptome ale stresului, oboseală și suferință cronică. Chiar și psihoterapeuții își încurajează clienții să plângă ori de câte ori simt nevoia, pentru a se elibera de stres, resentimente și pentru a oferi o șansă sănătății mentale și trupești. Fie că ești bărbat, fie că ești femeie, lacrimile nu sunt un semn de slăbiciune, ci vorbesc, mai mult decât orice altceva, despre curaj, forță interioară și autenticitate.

Nu toate lacrimile sunt la fel

Organismul uman produce trei tipuri de lacrimi: reflexe, bazale și emoționale. Fiecare tip are rolul său specific în vindecare. Bunăoară, lacrimile reflexe au rolul de a înlătura particulele nocive, atunci când ochii sunt iritați de corpuri străine, praf, fum sau gaze toxice. Lacrimile bazale se produc în mod constant pentru a umecta suprafața globului ocular și pentru a păstra ochii mereu lubrifiați. Aceste lacrimi conțin o substanță chimică numită lizozim, cu rol antibacterian, menită să protejeze ochii de infecții.

William Frey, biochimist și specialist în studiul lacrimilor la Ramsey Medical Center din Minneapolis, a constatat că lacrimile reflexe sunt constituite în proporție de 98% din apă, în timp ce lacrimile emoționale conțin și hormoni ai stresului și alte toxine, toate acestea fiind eliminate din organism prin intermediul plânsului. Alte studii sugerează că plânsul stimulează producerea de endorfine, hormoni ai fericirii responsabili de diminuarea firească a durerii și suferinței. În mod obișnuit, după plâns, respirația și ritmul cardiac scad, iar persoana devine calmă, atât la nivel fiziologic, cât și emoțional. Așadar, plânsul ne face să ne simțim mai bine, chiar dacă problemele persistă.

”Iartă-mă că plâng. Mi-e atât de greu să mă abțin. Mă simt vulnerabil și aiurea”, spun oamenii adesea. Această atitudine este ușor de înțeles, iar sentimentul de inadecvare în legătură cu lacrimile se explică prin reacțiile pe care le aveau părinții când copilul plângea, prin incapacitatea lor de a face față plânsului copilului, prin mesajul eronat pe care ni-l transmite societatea cum că suntem slabi și neputincioși dacă plângem, că ”oamenii puternici nu plâng niciodată”, că e o rușine să plângi.

În pofida acestor atitudini, un om puternic este anume acela ce are curajul să plângă, fiind conștient de propria vulnerabilitate, slăbiciune și cădere. Plânsul este esențial în depășirea doliului și despărțirii. Lacrimile ajută la procesarea pierderii și durerii, așa încât să putem continua să trăim, deschiși pentru noi experiențe de viață. Reprimarea suferinței, inhibarea lacrimilor și asumarea forțată a rolului de ”persoană puternică” predispun, adesea, la depresie, stări de anxietate și alte tulburări psihice.

De ce plângem?

Plângem de tristețe, de bucurie, de singurătate, de durere. Plângem când ni se dă o veste rea, dar și atunci când primim noutăți bune. Când ne simțim depășiți de muncă sau de responsabilitățile de familie, de viață, în general, plângem când nu mai suntem în stare să acționăm cum se cuvine. Plângem și atunci când simțim prea plinul inimii, de bucurie, încât ne vine să îmbrățișăm lumea întreagă. Ce au în comun toate aceste emoții și sentimente complexe și de ce plânsul este reacția naturală și involuntară la situații de mare intensitate emoțională?

Există o cauză biochimică a plânsului. Lauren Bylsma, profesor de psihiatrie la Universitatea din Pittsburgh, susține că plânsul eliberează hormonii stresului și toxinele din organism, fapt care explică de ce plângem atunci când suntem triști, frustrați sau copleșiți. Pe de altă parte, plângem și ca răspuns la impresiile pozitive neobișnuite, de exemplu, atunci când contemplăm o operă de artă, când ascultăm o melodie în care ne regăsim sau când vizionăm un film cu un mesaj semnificativ pentru noi. Stephen Sideroff folosește termenul de ”topire”, ce desemnează momentul când persoana își lasă garda jos, nu mai recurge la defense și măști, vine în contact cu sinele interior și… plânge.

În mod indiscutabil, plânsul este corelat cu emoțiile și sentimentele. Acest lucru poate fi argumentat și prin faptul că studiile constată că persoanele ce suferă de sindromul Sjogren, manifestat prin inhibiția producției de lacrimi, cu greu își pot manifesta și identifica emoțiile.

Judith Kay Nelson, psihoterapeut și autoare a cărții ”Seeing Through Tears: Crying and Attachment”, afirmă că plânsul este un mecanism de atașament, prin intermediul căruia ne conectăm cu ceilalți. Acest lucru explică de ce persoanele nesigure tind să plângă chiar și în situații necorespunzătoare, de ce persoanele ce manifestă frica de intimitate plâng mai rar și de ce femeile plâng mai mult decât bărbații.

Michael Trimble, autor al cărții ”Why Human Like To Cry”, susține că oamenii plâng din mai multe motive, însă plânsul din motive emoționale și ca răspuns la sublime experiențe artistice și estetice este un subiect de o mare importanță pentru cercetătorii comportamentaliști și nu doar.

Pe măsură ce comportamentele umane evoluează, devine cert că acestea încep să implice multe alte scopuri. Bunăoară, un alt motiv pentru care oamenii plâng este semnalizarea unei probleme sau solicitarea sprijinului din partea celorlalți. Bylsma susține că plânsul devine astfel o modalitate de a obține suport și ajutor din partea celor apropiați în situațiile de stres major și pericol. Copiii plâng să atragă atenția părinților, să comunice atunci când încă nu pot vorbi, în timp ce adulții ar putea plânge pentru a beneficia de simpatia și empatia prietenilor. De asemenea, plânsul poate facilita rezolvarea divergențelor și conflictelor interpersonale, jucând rolul unui semnal de alarmă care atenționează că se pierde ceva din vedere și e nevoie de mai multă considerațiune în relația cu celălalt.

Jesse Bering, de la Universitatea din Belfast, spune că lacrimile vorbesc despre sentimentele de căință și vinovăție ale celui ce plânge, fiind astfel un mecanism psihologic evoluat menit să salveze relațiile dintre oameni. ”Este extrem de dificil să pedepsești sau să cerți pe cineva atunci când plânge… E ca și cum ai primi un semnal că e cazul să te retragi sau să-ți schimbi atitudinea și comportamentul în raport cu celălalt”. Plânsul este primul pas în a cere iertare, dar și un semn clar că persoana își dorește o schimbare.

Lacrimile arată celorlalți că suntem vulnerabili, iar vulnerabilitatea este esențială în stabilirea relațiilor interumane. Atunci când vedem pe cineva emoționat până la lacrimi, ni se activează aceleași arii cerebrale ca în momentul în care noi înșine suntem emoționați. Dealtminteri, lacrimile generează empatie și compasiune, extrem de importante în relațiile cu ceilalți.

O altă teorie asupra lacrimilor susține că acestea posedă un potențial manipulator. ”Învățăm de la o vârstă fragedă că plânsul are un efect puternic asupra comportamentului celorlați”, afirmă Rottenberg. Plânsul neutralizează imediat furia, motiv pentru care lacrimile devin un ”ingredient” de nelipsit în certurile dintre iubiți, în special, atunci când unul din ei se simte vinovat și vrea să fie iertat sau atunci când, conștient sau nu, recurge la șantajul emoțional.

Teoria celor două stadii ale plânsului

Din punct de vedere fiziologic, lacrimile emoționale sunt declanșate în momentul în care sistemul nervos trece rapid de la activitatea simpatică la cea parasimpatică, de la o stare de înaltă tensiune psihică la o stare de relaxare, recalibrare și recuperare. Trecerea de la starea de tensiune la cea de relaxare este generată, de obicei, de un eveniment de mare semnificație psihologică. De exemplu, când un copil se rătăcește și apoi își găsește părinții în mulțime, acesta izbucnește în plâns după ce, inițial, a fost într-o stare de alertă.

Cu alte cuvinte, lacrimile se declanșează în cel de-al doilea stadiu al ciclului lacrimilor, numit stadiul parasimpatic, de descărcare și recuperare. Primul stadiu mai este numit stadiul de rezolvare a problemei.

Lacrimile – între cultură și gender

Multitudinea de studii constată că femeile plâng mai des decât bărbații și că durata plânsului la femei este mai mare decât în cazul bărbaților. De asemenea, diferențele de gen în privința plânsului par să varieze în funcție de specificul culturii. În mod surprinzător, în culturile occidentale, cu un nivel înalt al libertății și în care se promovează egalitatea dintre genuri, femeile plâng mai des, în comparație cu femeile din culturile tradiționale. Totodată, deosebirile dintre bărbații din culturi diferite sunt nesemnificative.

Beneficiile psihologice ale plânsului

Pe lângă faptul că este benefic pentru sănătate, plânsul mai este și un semn de forță interioară și reziliență psihologică.

1. Lacrimile te ajută să diminuezi nivelul de stres. Roger Baker de la Bournemouth University „afirmă să plânsul este un proces de transformare a stresului negativ în ceva tangibil, permițând detașarea și reducerea sentimentelor traumatice.

2. Lacrimile sunt un indiciu clar că nu-ți pasă de ce vor crede ceilalți despre tine. Societate ne condiționează de la vârste fragede să credem că a-ți exprima emoțiile negative este un fapt indezirabil. Deși studiile sugerează că majoritatea oamenilor se simt inconfortabil atunci când plâng în prezența cuiva, acest lucru denotă că pentru aceste persoane exprimarea propriilor emoții este mai importantă decât expectanțele sociale.

3. Să plângi înseamnă să nu-ți fie frică de propriile emoții și sentimente, precum și să-ți dezvolți inteligența emoțională.

4. Lacrimile vorbesc despre autenticitate, despre empatie, compasiune și te ajută să devii un prieten mai bun. Lacrimile te ajută să înțelegi cine îți este cu adevărat prieten, cine te acceptă nu doar în momentele de bucurie și cine îți va fi alături în momentele de vulnerabilitate.

Când plânsul nu este benefic?

Teoriile științifice au afirmat în mod constant că plânsul este benefic: începând cu teoriile psihodinamice care susțineau că inhibarea lacrimilor este o formă de represie ce produce daune psihologice considerabile și încheind cu teoriile biochimice care susțin că lacrimile sunt modalitatea prin care organismul se poate detoxifica. Psihologii clinicieni sugerează că plânsul este o experiență terapeutică pozitivă, 70% din ei încurajându-și în mod activ clienții să dea frâu liber lacrimilor atunci când simt nevoia. Așadar, se pare că există un consens în privința valențelor pozitive ale plânsului.

Totuși, există aspecte ale plânsului care nu trebuie neglijate. Nu toate episoadele de plâns sunt similare și, respectiv, nu orice plâns este benefic. Când persoana plânge și are parte de suport social, există mult mai multe șanse ca lacrimile să aibă efecte pozitive asupra dispoziției. În schimb, în cazul în care persoana nu primește sprijin și alinare din partea cuiva, plânsul nu comportă beneficii pentru starea psihologică, ci, dimpotrivă, poate chiar intensifica și prelungi stările de tristețe și neliniște. Cu alte cuvinte, plânsul în singurătate nu este benefic pentru sănătatea psihică.

De asemenea, dacă problemele, care au provocat lacrimi, au fost rezolvate, atunci plânsul are beneficii psihologice. Nu se poate afirma același lucru în cazul nerezolvării problemelor.

Potrivit studiilor, persoanele care au fost aspru judecate și rușinate pentru faptul că plâng, nu au înregistrat deloc ameliorări ale dispoziției. S-a constatat, de asemenea, că plânsul este benefic, în mod special, pentru persoanele care nu au dificultăți în a-și exprima emoțiile, dar și pentru persoanele care nu suferă de depresie și anxietate.

Adevărul din spatele lacrimilor

Funcția de bază a lacrimilor este să păstreze ochiul curat. Avem nevoie de lacrimi ca să vedem. Dacă este să analizăm acest fapt dintr-o perspectivă alegorică sau metafizică, termeni precum viziune interioară, luciditate, transparență, miopie cognitivă, viziune tunel și orbire morală ne vor explica multe lucruri.

Plânsul are funcția de a îndepărta impuritățile și a restabili echilibrul așa încât ochii să vadă mai bine. Probabil, în mod similar, plânsul restabilește și acel sentiment de claritate emoțională, așa încât ”ochiul interior” să-și recapete percepția sănătoasă asupra lumii. Tuturor ne este cunoscută starea de pierdere a lucidității și obiectivității în momentele de tensiune, suferință emoțională, furie. La fel se poate întâmpla și în situațiile cu intensitate emoțională pozitivă, de bucurie extremă și extaz. În ambele cazuri, lacrimile sunt cele care ne pot readuce echilibru psihologic, protejându-ne de impulsurile autodistructive și faptele necugetate. Astfel, lacrimile vin să ne ajute în recuperarea lucidității, restabilirea viziunii obiective, jucând rolul unei resetări emoționale ca, în final, să fim capabili să recunoaștem care pot fi consecințele acțiunilor noastre.

Și la propriu, și la figurat, lacrimile ne ajută să vedem mai bine.