Întrebarea de baraj: de unde se iau copiii?
Printre sutele de întrebări din partea copiilor, care încep cu ”De ce? De unde? Cum?”, există și o întrebare ”de temut”, pe care părinții o așteaptă cu neliniște și pentru care pregătesc din timp variante de răspuns, mai mult sau mai puțin plauzibile. Însă chiar și pe cei mai informați părinți această întrebare îi poate lua prin surprindere.
Oare nu cumva la 3 ani e mult prea devreme ca micuțul să întrebe de unde a apărut? Un părinte grijuliu se va panica și își va spune că el însuși nu e pregătit să povestească totul copilului. Dar cine spune că trebuie să-i povestească tot? La această vârstă îi va fi suficient să știe că s-a născut. Și atât. Cu o foarte mare probabilitate, el nu va mai întreba cum anume s-a născut. Deocamdată.
Atunci când copilul pune părinților ”întrebarea incomodă”, nu înseamnă că el își dorește cu tot dinadinsul să afle detalii despre anatomia și fiziologia bărbaților și femeilor, și, cu atât mai mult, secretele vieții intime ale părinților săi. ”Cum am apărut pe lume?” este întrebarea ce marchează începutul unei noi etape în dezvoltarea copilului, cea a dobândirii conștiinței de sine. Copilul învață să înțeleagă anumite lucruri, să stabilească legături și are nevoie, pur și simplu, de o piesă ce lipsește deocamdată din tabloul viziunii sale asupra lumii. Pentru a nu-i știrbi din setea de cunoaștere și dorința de a explora lumea și pe sine însuși, părintele îi va oferi copilului informațiile pe care acesta le cere, dozat, fără deformări, potrivit vârstei și nivelului său de înțelegere. Sunt indicate acum întrebările de clarificare din partea părinților, așa încât aceștia să știe exact ce ar vrea să afle copilul, dar și pentru a evita răspunsurile pripite și prea detaliate pentru care copilul nu este pregătit.
Un băiețel de 4 ani o întreabă pe mama sa: ”Mămico, cum se nasc copiii?” E evident că pentru el informația potrivit căreia ”copiii se nasc” nu mai este suficientă. Este curios să afle cum anume. Cum ar trebui să răspundă mama în acest caz? În primul rând, cu calm și fără grabă. Nici un copil nu-și întreabă părinții pentru că ar vrea să le verifice cunoștințele, ci pentru că experiențele zilnice îi fac să-și pună multe întrebări care îi ajută să crească și să se dezvolte cognitiv. Pentru început, o întrebare de clarificare din partea mamei e cea mai potrivită reacție: ”De ce vrei să știi asta?”
Răspunsul băiețelului la întrebarea mamei e de-a dreptul argumentat: ”Dacă va trebui să nasc și eu un copil? Și eu nu știu cum se nasc copiii…” Mama l-a liniștit: ”Nu va trebui să naști! Nasc doar fetițele, și asta doar atunci când cresc mari!” Ce ușurare pentru el! Nu mai este problema lui. Și nici nu a mai avut nevoie de alte detalii. În acest caz, a fost nevoie doar să-i fie înlăturată neliniștea apărută și nicidecum să i se povestească întregul proces al nașterii.
Cum va proceda un educator atunci când un pici de 5 ani îi va pune mult temuta întrebare? Cel mai bine este ca răspunsul la aceasta întrebare să-l dea părinții, nu educatorii, pentru că e posibil ca versiunile lor să difere. Poate părinții i-au vorbit deja copilului despre barză sau varză? Iar acum educatorul va dărâma această teorie, ceea ce nu va fi deloc în beneficiul copilului și, mai ales, al relației sale cu părinții.
În acest caz, salvarea sunt din nou întrebările de clarificare: ”Tu ai cumva o versiune a ta? Cum crezi tu că apar copiii?” În dependență de ceea ce va spune copilul, educatorul îi va oferi explicațiile necesare pentru a-i satisface curiozitatea, însă fără a-i furniza informații false sau prea detaliate.
Explicarea apariției copiilor prin intermediul miturilor cu varza, barza, magazinul sau altele de acest gen este o metodă total greșită, deși comodă de-a lungul multor generații. Acest gen de răspuns dat copiilor nu face decât să-i arunce într-o confuzie nesănătoasă, legată de propria identitate. Copilul își va pune multe întrebări legate de apariția sa pe lume, nu însă întrebările care să-l ajute să se dezvolte și să ajungă la o cunoaștere veritabilă a lumii. Plus la aceasta, mai devreme sau mai târziu, copilul va afla adevărul. Cum se va simți el, știind că părinții l-au mințit?
Există riscuri pe care părinții, adepți ai acestor teorii, nici nu le conștientizează. La grădiniță, la școală, în curte, copiii fac schimb de informații, păreri și convingeri. Iar copilul care crede cu tărie în teoria berzei, auzită de la părinți, riscă să fie luat în derâdere de către copiii cărora li s-au oferit informații nedistorsionate la această temă. Totuși, este îmbucurător faptul că, în prezent, răspunsul evaziv despre berze, verze și magazine de copii nu mai are trecere la cei mici.
”Doamna învățătoare, la care magazin se vând copiii?”
”La drept vorbind, nu știu.”
Dilema învățătoarei în acest caz este una complexă – cum să nu ruineze din autoritatea părinților, negând această versiune și cum, totuși, să nu mintă copilul? Însă devreme ce există această întrebare, există și o neliniște care trebuie neutralizată.
”Dar de ce întrebi?”
”Îmi fac griji că nu-mi vor ajunge bani…”
”Draga mea, atunci când își dorești foarte-foarte mult un copilaș, întotdeauna îți ajung bani!”
Se pare că învățătoarea a reușită să dea copilului un răspuns neutru, s-o liniștească, fără a o minți.
Totuși, e mult mai bine să nu apelăm la berze și magazine specializate. Ce se va întâmpla dacă mama îi va spune copilului că a crescut în varză, bunica îi va povesti că l-a adus barza, bunelul îi va zice despre magazin, iar tata va lua în derâdere toate aceste teorii? Cum va trăi copilul cu această confuzie? Pe cine să creadă?
Spuneți-i copilului adevărul pe care e pregătit să-l audă și să-l înțeleagă, dozat și coerent. Iar pentru început, aflați ce curiozitate se ascunde în spatele acestei întrebări, poate incomodă pentru părinți, dar firească pentru fiecare copil.
Citește și articolul ”Vom mai cumpăra un bebeluș” sau cum vorbim copiilor despre nașterea unui nou membru al familiei
Autor Café Psychologique
psiholog, antropolog
soție, mamă